L-ați văzut cumva pe Zdreanță,

Cel cu ochii de faianță ?

E un câine zdrențuros
De flocos,

dar e frumos

Parcă-i strâns din petice,

Ca să-l tot împiedice.

Ferfenițele-i atârna,
Și pe ochi, pe nara cârna,

Și se-ncurcă și descurcă
Parcă-i scos din câlți pe furcă.

Are însă o ureche

De pungaș, fără pereche.

Dă târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăioț,

Așteptând un ceas și două

O găină să se ouă,

Care cânta cotcodace,

Proaspăt oul când îl face.

De când e-n gospodărie,
Multe a-nvățat și știe,

Și, pe brânci, târâș, grăpiș,

Se strecoară pe furiș,

Pune laba, ia cu botul

Și-nghite oul cu totul.

'Unde-i oul?' a-ntrebat
Gospodina.

L-a mâncat!

Stai nițel că te dezvăț,

Fără matură și băț.

Te învață mama minte

Și i-a dat un ou fierbinte.

Dar de cum l-a îmbucat,

Zdreanță l-a și lepădat

Și-a țipat cu un lătrat.

Când se uită la găină,
Cu culcușul lui, vecină,

Zice Zdreanță-n gândul lui:
S-a făcut a dracului.