O văz, ca prin vis.
O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui...

Cum deschidea poarta, îi săream înainte.
Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea: Ghici...

Până nu ghiceam nu scotea mâna din sân.
Şi totdeauna sânul ei era plin.
Ea-mi da părul în sus şi mă săruta pe frunte.

Ne duceam la umbra dudului. Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să răsucească un fir lung şi subţire

Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului.

A fost odata un împărat mare, mare. Dar copii nu avea . Si îi părea rau că nu avea copii.

- Bunico, e rău să nu ai copii?
- Fireşte că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie

Intr-o zi, veni la el un moş bâtrin, că-şi târa barba pe jos de bătrin şi cocoşat ce era. Si era mic, mic de tot...

Măria-ta, ai doi meri în grădină. Să ştii că atunci când or lega rod împărăteasa va naşte un cocon cu totul şi cu totul de aur.

Piticul se duse şi împăratul alergă în grădină şi căută peste tot locul până dete peste ǎi doi meri

Într-o zi veni la împărat o bătrână care-i spuse:
- Măria-ta, până n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor ... şi n-oi uda merii... aceştia nu leagă rod.

Şi împăratul a încălecat pe cal și-a mers până a dat de o pădure fermecată care l-a adormit cu şoaptele ei.

Cu capul în poala bunicii, niciodată n-am putut asculta un basm întreg. Avea o poală fermecată, și un glas, și un fus care mă furau pe nesimțite și adormeam fericit..