Trăiau odată în bună prietenie un iepuraș și o vulpe. Iepurașul își făcuse o căsuță trainică și călduroasă.

Vulpea râsese cu poftă de hărnicia iepurașului, dar venind iarna, își înjghebă și ea în pripă, o căsuță de gheață.

Toată iarna cei doi prieteni s-au înțeles de minune: ba mergea iepurașul la vulpe, ba venea vulpea la iepuraș.

Sosi însă primăvara și căsuța vulpii se topi. Ingrozită, cumătra alergă la iepuraș și-l rugă să o găzduiască.

'Frățioare, mor! Mi s-a topit căsuța! Te rog, primește-mă la tine!' Iepurașul milos o primi.

Șireata, cum se văzu în casă, se și făcu stăpână și cât ai clipi, îl aruncă pe iepuraș afară.

Amărât, iepurașul se așeză plângând sub un copac. Cum plângea, numai că se apropie un lup!

- De ce plângi, iepurașule ?
- Of! lupule! am găzduit vulpea, că i s-a topit căsuța, dar ea m-a alungat.

'Las pe mine, c-o gonesc eu!' zise lupul și, apropiindu-se de fereastra căsuței, începu să răcnească:

- Vulpe, ieși degrabă afară, că de nu, rău o să-ți pară!
- Lupule, ia bine seama, dacă ies, îți scarmăn blana!

Lupul , speriat, o luă la fugă, iar iepurașul rămase plângând.
Tocmai atunci trecu ursul și-l întrebă:

- De ce plângi, iepurașule?
- Ia! am găzduit vulpea, că i s-a topit căsuța, dar ea m-a alungat.

'Las, piticule, că-i vin eu de hac!' zise ursul și, apropiindu-se furios de ușa căsuței, strigă:
- Vulpe, ieși, nu aștepta, c-apoi vai de coada ta!

- Ursule, ia bine seama, dacă ies, îți scarmăn blana!

Infricoșat, fugi și ursul. Iaca însă și cocoșul. Aflând pricina iepurașului, bătu voinicește în ușa căsuței, strigând:

'Am adus coasă tăioasă. Ori te tai, ori ieși din casă!' Vulpea înspăimântată se pregăti de plecare.

Și tremurând de frică, o zbughi pe ușă, iar iepurașul rămase bucuros în căsuța lui.