Carte de Rudyard Kipling cu titlul Rikki-Tikki-Tavi, ilustrată cu flori și frunze.

RIKKI-TIKKI-TAVI de RUDYARD KIPLING

Aceasta e povestea unui mare război pe care l-a dus Rikki-Tikki-Tavi singură prin camerele de baie ale unui mare bungalow în cantonamentul Segowlee. În această înfruntare, a ajutat-o și Darzee, pasărea croitor, dar de fapt Rikki-Tikki-Tavi a dus tot greul luptei.

Ilustrație cu o mangustă numită Rikki-Tikki-Tavi, descrisă în textul asociat.

Rikki-Tikki-Tavi era o mangusta, semănând cu o pisicuță la blană și la coadă, însă capul și obiceiurile erau acelea ale unei nevăstuici. Rikki-Tikki-Tavi era foarte agilă, și cu o singură labuță din spate ori din față, se putea scărpina în orice punct al corpului dorea ea.

Ilustrație cu Rikki-Tikki-Tavi descriind o situație dramatică în junglă.

Rikki-Tikki-Tavi putea sa-si zbârlească coada pâna aceasta ajungea sa semene cu o perie de spalat sticle, iar strigatul ei de razboi era: Rikk-tikk-tikki-tikki-tchk!

Imagine ilustrativă cu o mangustă în apă, desprinsă dintr-o poveste, se agită în timp ce plutește.

Într-o zi, o ploaie torențială o scoase din vizuina ei. Mangusta se agăță de un smoc de iarbă ca să poată pluti mai ușor la suprafața apei, dar mai apoi își pierdu cunoștința.

Ilustrație cu un băiețel care discută cu un adult despre o mangustă care pare moartă.

O găsi un băiețel, care o duse de îndată tatălui său, spunându-i că mangusta e moartă. Tatăl o studié atent și îi spuse lui Teddy, căci acesta era numele băiețelului, că mangusta e doar leșinată, însă își va reveni în curând, dacă i se va da îngrijirea care trebuie.

Ilustrație dintr-o poveste, arătând un băiat și un bărbat lângă un Cosuleț cu nisip, unde un animal se reface.

Și, într-adevăr, după ce Rikki-Tikki-Tavi fu uscată într-un coșuleț cu nisip, aceasta își reveni, fiind la fel de sprintenă ca și înainte.

Un desen animat cu o mangusta care exploreaza un nou teritoriu.

Curioasa din fire, ca orice mangusta, Rikki-Tikki-Tavi începu imediat sa studieze teritoriul cel nou unde ajunsese, nici ea nu stia cum.

Ilustratie cu Rikki-Tikki-Tavi, o mangusta vesela, si un baiat numit Teddy, intr-o scena in care familia interactioneaza.

Rikki-Tikki-Tavi era o mangustă veselă și jucăușă, ca toate cele din neamul ei, iar în scurt timp se împrietenii cu Teddy și se așeză pe umărul băiatului. Mama lui Teddy intră în cameră și se sperie la gândul că mangusta i-ar putea face rău copilului. Însă tatăl lui Teddy îi spuse nevestei sale să stea liniștită, căci acum băiatul e mai în siguranță ca oricând, în privința pericolelor care l-ar amenința din partea șerpilor care s-ar strecura în bungalow. Căci e bine cunoscut faptul că mangustele vânează șerpii.

Ilustrație cu Rikki-Tikki-Tavi explorând grădina, înconjurat de plante și flori, sugerând familiarizarea cu mediul său.

Rikki-Tikki-Tavi ieși apoi în grădină, ca să se familiarizeze cu împrejurimile casei unde o primiseră Teddy și părinții lui. Nu făcu nici câțiva pași, iar mangusta auzi un cântec de jale ce venea dinspre un tufiș mai înalt. Ridicând capul, Rikki-Tikki-Tavi îi văzu pe…

Ilustrare cu două păsări și flori, prezentând povestea lui Darzee și soția sa, care plâng pentru puiul lor.

…Darzee – pasărea croitor, împreună cu soția sa. Cei doi deplângeau soarta unui pui de-al lor, care căzuse din cuib cu o zi în urmă, fiind mâncat de Nag.

Ilustrație cu Rikki-Tikki-Tavi și un peisaj natural, cu flori și un copac, în care o mangustă discută despre o cobra numită Nag.

Lui Rikki-Tikki-Tavi îi păru rău de pierderea suferită de Darzee, dar, cum mangusta era nou-venită în aceste locuri, vru să știe cine este Nag. Darzee apucă să-i spună că Nag este o cobră, care face prăpăd prin împrejurimi. Apoi, Rikki-Tikki-Tavi auzi în spatele său un șuierat slab și…

Ilustrație cu un șarpe cobra neagră și flori, acompaniată de un fragment de poveste.

…se feri la timp de atacul lui Nag – marea cobră neagră, ce se furișase în imediata ei apropiere, cu gândul să omoare mangusta.

Imaginea ilustreaza un personaj dintr-o poveste, cu un text descriptiv despre frica acestuia fata de o cobra.

Rikki-Tikki-Tavi se sperie, căci nu văzuse niciodată până atunci o cobră vie, iar Nag arăta înfricoșător. Mama lui Rikki-Tikki-Tavi o hrănise până acum numai cu cobre moarte.

Ilustrație cu un șarpe și o mangustă; text despre interacțiunea lor, evidențiind tensiunea dintre cele două animale.

Totodată, șarpele știa că prezența mangustei în grădina aceea înseamnă, mai devreme sau mai târziu, moartea pentru el și familia sa. Nag începu să se târască încetișor spre Rikki-Tikki-Tavi, punând la cale un plan de atac. Totodată, Nag îi vorbea mangustei, neluându-și ochii de la ea, și…

Ilustrație din povestea lui Rikki-Tikki-Tavi, prezentând un șoarece și șerpi, cu un peisaj de fond.

…dacă Darzee nu ar fi făcut-o la timp atentă pe Rikki-Tikki-Tavi, aceasta ar fi pierit cu siguranță, căci în spatele ei se furișase Nagaina – soția lui Nag. Nagaina rată și ea atacul asupra lui Rikki-Tikki-Tavi, iar…

Imagine cu o mangusta si doua cobre, acompaniate de un text descriptiv despre o situatie de lupta.

…mangusta se afla acum în poziție totală de luptă. Cele două cobre se gândeau că cel mai bine ar fi să părăsească în grabă câmpul de bătaie, căci Rikki-Tikki-Tavi era de-a dreptul amenințătoare pentru ele.

Imagine dintr-o poveste animată, cu un personaj de tip vagabond care observă o scenă dintr-un bungalow.

După toate cele întâmplate în grădină, Rikki-Tikki-Tavi era foarte atentă la tot ceea ce s-ar fi putut petrece în bungalow, și veghea necontenit asupra siguranței lui Teddy și a familiei sale.

Ilustrație cu un animal care se pregătește de atac, cu text explicativ despre acțiunea sa.

Deodată, Rikki-Tikki-Tavi auzi dinspre camera de baie un șuierat foarte slab, și pregătită de atac, se îndreptă repede într-acolo.

Ilustratie cu serpi in discutie, infatisand o scena din povestea lui Rikki-Tikki-Tavi.

Rikki-Tikki-Tavi putu să audă discuția purtată între Nag și Nagaina. Nagaina îl sfătuia pe Nag să se furișeze până în camerele unde dormeau oamenii (părinții lui Teddy și băiatul) și să-i omoare pe fiecare în parte cu mușcătura sa veninoasă.

Ilustrație cu două șerpi, unul fiind cobra, într-un decor de interior, citat despre interacțiunea dintre șerpi și manguste.

„Dacă în acest bungalow nu vor mai exista oameni, mangusta va fi nevoită să plece, lăsând întreg teritoriul de vânătoare la îndemâna cobrelor”, fură cuvintele Nagainei.

Ilustrarea unei scene dintr-o poveste, cu un șarpe și o mangustă în interiorul unei camere, evidențiind tensiunea dintre cele două personaje.

Nag o ascultă și se furișă ca o umbră printr-un canal îngust, ce dădea în camera de baie a familiei lui Teddy. Însă Rikki-Tikki-Tavi, care era acolo și auzise tot, aștepta cobra pregătită de atac. Nag habar nu avea de existența mangustei, iar acest lucru era în avantajul lui Rikki-Tikki-Tavi, care putea declara atacul surpriză.

Ilustrație cu o mangustă și o cobra, cu detalii despre o confruntare tensionată între cele două animale.

Încet-încet, Nag se ridică deasupra pardoselii din camera de baie, lăsând să se vadă gluga sa uriașă, pe care erau desenate cele două zale. Rikki-Tikki-Tavi era o mangustă tânără și nu știa încă un lucru foarte important în bătălia cu cobrele. Dacă ar fi profitat de momentul în care Nag ar fi întors cu spatele către ea, ar fi putut într-o secundă să dea atacul decisiv, sărind asupra cobrei și mușcând-o de spațiul acela îngust aflat între glugă și cap.

Ilustrație cu o cobră și o mangustă angajate într-o luptă, reprezentând o scenă dintr-o poveste.

Însă Rikki-Tikki-Tavi nu știa acest lucru, și din acest motiv, atacul fu întârziat cu o secundă, suficient timp pentru ca Nag să-și schimbe poziția corpului, iar mangusta să-l apuce de baza glugii sale uriașe. În încleștarea care urma, mangusta, care nu dădea drumul cobrei, fu izbită de aceasta de toate obiectele din baie, iar zgomotul astfel creat…

Ilustrație cu un bărbat care intră într-o cameră cu o pușcă, pregătit să tragă la o cobra, în timp ce un șoarece alb este prezent lângă el.

…îl alertă pe tatăl lui Teddy, care intră în încăpere cu o pușcă, ce o descărcă în Nag. Însă acesta era mort de mult, căci Rikki-Tikki-Tavi nu slăbise strânsoarea dinților, iar cobra murise din pricina mușcăturii.

O scenă dintr-o poveste cu un băiat și o mangustă, unde familia este alarmată de un zgomot, iar părinții află despre salvarea lor de către animal.

Detunătura puștii o ameți pe Rikki-Tikki-Tavi, care aproape că își pierdu cunoștința. Alertăți de zgomotul împușcăturii, Teddy și mama sa veniră și ei în camera de baie, unde aflară de la tatăl băiatului că prezența mangustei în casa lor îi salvase pe toți de la o moarte crâncenă.

Lucrurile se mai liniștiră – a doua zi, Nag zăcea aruncat pe movila de gunoi, iar Rikki-Tikki-Tavi, își reveni cu totul de pe urma detunăturii ce răsunase în imediata ei apropiere. Însă mangusta își dădu seama că lupta împotriva cobrelor este doar pe jumătate câștigată, căci răzbunarea Nagainei va fi cruntă, după ce aceasta va fi aflat de moartea lui Nag.

Imagine cu un fundal floral și două texte albastre, primul menționând fericirea lui Darzee, iar al doilea despre un imn dedicat mangustei.

Darzee era cel mai fericit de toate cele întâmplate. Drept urmare, pasărea croitor, înălță un imn în cinstea mangustei care-l omorâse pe Nag, în lupta din noaptea trecută.

Ilustrație din povestea Rikki-Tikki-Tavi, cu un șoarece care ascultă cântul unui păsăre cu flori roz în fundal.

Rikki-Tikki-Tavi auzi cântecul lui Darzee, dar îi spuse păsării-croitor că bătălia e departe de a se fi încheiat, căci o Nagaina înfuriată valorează cât doi Nag.

Ilustrație cu un șoarece, Rikki-Tikki-Tavi, și o pasăre care discută într-un peisaj floral.

Darzee începea cântecul, iar Rikki-Tikki-Tavi îl întrebă unde este Nagaina. Pasărea-croitor îi spuse lui Rikki-Tikki-Tavi că aceasta este în fundul grădinii, unde își clocește ouăle.

Ilustrație din povestea Rikki-Tikki-Tavi, arătând o mangustă și un pasăre discutând, cu un peisaj colorat în fundal.

Rikki-Tikki-Tavi se înfurie foc pe Darzee, care nu-i spusese din timp această informație prețioasă. Mangusta făuri în grabă un plan de bătaie și-l rugă pe Darzee să se prefacă lovit într-o aripă și să zboare prin fața Nagainei, luând-o pe aceasta de lângă ouăle ei.

Ilustrație cu un șarpe și o pasăre, reprezentând o scenă din povestea lui Rikki-Tikki-Tavi.

Darzee îi ascultă planul lui Rikki-Tikki-Tavi și îl urmă întocmai. Nagaina se luă după pasărea care șchiopăta, gândindu-se să se răzbune, căci și datorită lui Darzee, Rikki-Tikki-Tavi se mai afla în viață. Dacă pasărea-croitor nu ar fi prevenit-o la timp pe mangustă, aceasta ar fi murit deja de ieri, în urma atacului decisiv ce i-ar fi dat Nagaina pe la spatele lui Rikki-Tikki-Tavi.

Text dintr-o ilustrație cu Rikki-Tikki-Tavi care distruge ouăle Nagainei în grădină.

În vremea asta, Rikki-Tikki-Tavi alergă în spatele grădinii și începu să distrugă unul câte unul ouăle Nagainei. Acestea erau gata-gata să clocească, și mangusta ajunse la timp. Dacă puii de cobră ar fi apucat să crească mari, acest lucru ar fi însemnat un dezastru pentru toți ceilalți locuitori ai bungalowului, fie ei oameni sau animale.

O scenă dintr-o poveste animată cu un șoarece și o pasăre. Textul de sub imagine descrie o situație tensionată.

Rikki-Tikki-Tavi mai avea de distrus un singur ou, când soția lui Darzee veni în grabă la ea, anunțând-o că Nagaina e gata-gata să facă prăpăd. Cobra năvălise în casă, și…

Ilustratie cu un baiat speriat langa o cobra, care se pregateste sa musce, in timp ce baiatul sta pe un scaun.

…îi ținea în șah pe Teddy și părinții săi. Nagaina se afla la mică distanță de băiat, și la cea dintâi mișcare a lui Teddy, cobra ar fi mușcat decisiv.

O scenă dintr-o poveste ilustrată cu un animal care flutură un ou, în timp ce povestește despre un moment anterior.

Însă tocmai atunci, Rikki-Tikki-Tavi apăru în încăpere, fluturând deasupra capului ultimul ou al Nagainei. Rikki-Tikki-Tavi îi povesti cobrei isprava de adineauri cu ouăle, iar Nagaina…

Ilustrație cu o mangustă și un șarpe, descriind o scenă tensionată dintr-o poveste.

…se înfurie nespus, și uitând de Teddy, se repezi asupra mangustei. Rikki-Tikki-Tavi se feri la timp, dar lăsă oul deoparte.

Ilustrație cu un șarpe și o mangustă, text descriptiv despre o mamă șarpe care se grăbește spre cuibul ei.

Nagaina luă oul și o porni în grabă spre cuibul ei, cu gândul să-și salveze singura progenitură care-i mai rămăsese. Însă Rikki-Tikki-Tavi se luă după ea.

Ilustrație cu o mangustă alergând după o cobra, cu vegetație luxuriantă în fundal.

Mangusta aleargă foarte repede în spatele Nagainei, însă cobra era disperată să-și salveze oul, și se mișcă mai iute decât Rikki-Tikki-Tavi.

O ilustrare cu o scenă dintr-o poveste, arătând un animal care se grăbește printr-o zonă de vegetație densă, cu text explicativ susținut în partea de jos.

Din acest motiv, Rikki-Tikki-Tavi putu să o prindă pe Nagaina, doar când aceasta se furișa în cuibul ei, și din cauza frecărilor cu pereții înguști, trebuise să încetinească viteza. Rikki-Tikki-Tavi o apucă de coadă și se lăsă târâtă de Nagaina în cuibul acesteia.

Ilustratie a unui peisaj cu o pasare care canta, simbolizand durerea si admiratia pentru un alt animal.

Darzee, pasărea-croitor, care știa că o luptă în cuibul Nagainei putea să fie mortală pentru Rikki-Tikki-Tavi, se gândi să înalțe o odă de jale în amintirea mangustei și a vitejiei ei.

Text dintr-o poveste despre Rikki-Tikki-Tavi, un șoarece care învinge o serpă și își ajută prietenii.

Însă Rikki-Tikki-Tavi ieși învingătoare și de această dată, căci o omorâse pe Nagaina în propriul ei cuib, iar pe deasupra îi distruse și ultimul ou. Darzee nu mai putea de bucurie că Rikki-Tikki-Tavi reușise aceste isprăvi.

Ilustrație colorată cu diverse animale și vegetație într-o grădină, însoțită de un text despre fericirea creaturilor datorită victoriei unui erou.

Toate viețuitoarele din grădină erau acum fericite, căci victoria lui Rikki-Tikki-Tavi împotriva celor două cobre regale, precum și distrugerea tuturor ouălor acestora, le asigura lor un trai tihnit în preajma bungalowului.

Trei personaje interacționează cu o mangustă în aer liber, exprimate prin gesturi de recunoștință și afecțiune.

Teddy și părinții săi îi mulțumiră din inimă lui Rikki-Tikki-Tavi pentru curajul și devotamentul acesteia și o hrăniră cu toate bunătățile. Mangusta mâncă atât de mult, încât în ziua aceea abia se mai putea mișca de grea ce era.

Ilustrație cu un personaj animat de tip mangustă în mijlocul unei grădini, cu flori și un zid de piatră în fundal.

Rikki-Tikki-Tavi a vegheat de atunci în bungalowul lui Teddy și al familiei sale, și cât timp a trăit mangusta, nici o cobră nu s-a mai apropiat vreodată de acele locuri.

Imagine cu text informativ despre un film, inclusiv detalii despre scenarist, editori și studio.

SFARSIT

Categorized in:

Povesti,