Pagina cu zâmbete
Snoave
Snoavă cu minciuni
Odată s-au întâlnit doi hoţi, unul de la noi şi-altul din Tara Nemţească. Și l-a întrebat ăsta pe-al nostru: De ce-ai plecat, măi, de pe-acolo? Păi, n-am avut de lucru, zise Românul, şi-am semănat la un loc nişte varză da ce fel de varză crezi? A crescut aşa de mare, de-a acoperit tot satul şi de frică am fugit, să nu pună stăpânirea mâna pe mine. Da tu de ce-ai plecat din Tara Nemţească?
Stai să vezi, zise Neamţul, care pricepuse pe Român, şi eu, ca și tine, n-am de lucru şi m-apuc să fac un cazan cu 24 de toarte si erau aşa de mari toartele, că lucrau la fiecare 24 de oameni şi nu se-auzeau unii pe alţii când băteau cu ciocanele. Vezi ce cazan era ăla! Si-am fugit, că n-am mai avut bani să-l isprăvesc, şi-mi tăia capul de nu-l isprăveam!
– Toate bune, zise hoţul de la noi, dar la ce ţi-i bună hărăbaia aia de cazan?
Păi de, făcu Neamţul, auzisem şi eu de varza ta şi m-am gândit că numa-ntr-un cazan ca al meu ar putea să-ncapă!
De la cine-i vremea rea…
Cică ciocârlanul zbura vesel într-o zi frumoasă de toamnă, când tocmai trecea nepotul Crivățului pe lângă el.
De la cine-i vremea asta frumoasă, măi ciocârlane?
De la cine? De la mine şi de la frate-meu Voicu, îi răspunse ciocârlanul cu mândrie.
Dar nu trecu mult şi īncepu să sufle Crivăţul.
Şi iar trece nepotul Crivățului pe lângă ciocârlan, care se-aciuase într-un copac.
De unde vremea asta rea, măi ciocârlane?
Iar ciocârlanul tăcu o vreme, apoi răspunse greu şi mânios: Dracu să ştie de unde este, că de la mine nu-i, iar frate-meu Voicu a murit de mult!
Poezii haioase
Dinspre Griviței spre Tei
Am plecat dinspre Griviței spre Tei,
Ca s-ajung la destinație,
M-așezai și eu în stație.
Trecură pe lângă mine cincizeci de tramvaie pline,
Iar eu stăteam și așteptam,
Domnului mă rugam.
În sfârșit, dă Dumnezeu,
Vine și tramvaiul meu.
Era înțesat, măi frate,
De-abia mai stătea pe roate.
Șaptezeci erau pe scară,
Cu pardonul scos afară,
Unul, ca un cimpanzeu,
Se suise pe troleu.
În sfârșit, dă Dumnezeu,
Mă agățai și eu.
Cu un picior stăteam pe scară
Și cu unul scos afară.
Cu o mână mă țineam de-o dungă
Și în gură aveam o pungă:
Zarzavaturi, ceapă, praz
Și, în plus, un bidon cu gaz.
Și în față era un moș,
Iar moșul făcea mare haz.
Iar o babă sclifosită,
Vopsită, sulimănită:
— Hei, mata, cu gălăgia,
Mi-ai strivit pălăria!
Cocoșul s-a speriat
Și din coș a zburat,
A zburat ca avionul,
De-a speriat tot vagonul.
Baba a leșinat pe loc,
Dar nu că n-avea curent,
Ci baba avea ambiție,
Sa ma ducă la poliție.
Comandantul s-a prezentat
Și pe loc ne-a judecat.
Moșu’ a luat cocoșul,
Baba — ceapa și prazul,
Iar eu rămăsei cu gazul.