nunta ZAMFIREI de GEORGE COSBUC
E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată;— fata lui—
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
Și dac-a fost petita des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintr-al prinților șirag,
Câți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Și s-a pornit apoi cuvânt!
Și patru margini de pământ
Ce strâmte-au fost în largul lor,
Când a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvânt mai călător
Decat un vânt!
Ca ieri cuvântul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsând pe toți, din cit afund
O mie de craimi ascund
Toți craii multului rotund
De veste plini!
Și-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mărat
Și regii-n purpur s-au încins,
Și doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat’.
Iar cind a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munți și văi, de peste mari,
Din larg cuprins de multe țări,
Nuntași din nouăzeci de țări
S-au răscolit.
De cum a dat in fapt de zori
Veneau, cu fete și feciori,
Trăsnind răvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Și din Zorit, și din Apus,
Din cit loc poți gândind să batj,
Venit-au roirii de-mpărăți,
Cu stemă-n frunte și-mbrăcați
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrânul Grui
Cu Sanda și Rusanda lui,
Și Ținteș, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Și Bardeș cel cu adăpost
Prin munți silhui.
Și alții, doamne!
Drag alint
De trupuri prinse-n mărginți!
Ce fete dragi!
Dar ce comori
Pe rochii lungi țesute-n flori!
iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau in salt;
Și-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vântul viu vuia,
Vr-un prinț mai tânăr cînd trecea
C-un braț în șold și pe prăsea
Cu celălalt.
iar mai spre-amiază, din depărtări,
Văzutul s-a crescu în zări
Rădvan cu mire, cu nănași,
Cu socri mari și cu nuntași,
Și nouăzeci de feciorași
Veneau călări.
Și ca la mîndre nunți de crai,
leșit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulți și mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Și drumul tot era covor
De flori de mai.
iar cînd alaiul s-a oprit
Și Paltin-crai a stărostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc și trimbiți; și de chiu
– Dar ce scriu eu?
Oricum, să scriu
E ne-mplinit!
Și-atunci, de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foișor,
Ieși Zamfira-n mers isteț,
Frumoasă ca un gând răzlet,
Cu trupul înalt, cu părul creț,
Cu pas ușor.
Un trandafir în văi părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de-argint,dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Și ea mergând spre Viorel,
De mână când a prins-o el,
Roșind s-a zăpăcit de drag, —
Vătavul a dat semn din steag,
Și-atunci porniră toți șireag
Încetinel.
Şi-n vremea cât s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrângăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei pași la stânga linișor
Și alți trei pași la dreapta lor;
Se prind de mîini și se desprind,
S-adună cerc și iar se-ntind,
Și bat pămîntul tropotind
În tact ușor.
Iar la ospăț! Un râu de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, și tot oaspeți rari,
Tot crai și tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atâta chiu și cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Și soarele mirat sta-n loc
Că l-a ajuns și-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate și întrulpi,
Cu ochi șireți ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte până-n pulpi,
Cu păr buclat.
Și principi falnici și-ndrăzneți,
De-al căror buzdugan isteț
Pierit-au zmei din iaduri scoși!
De-ai fi văzut jucând voioși
Și feti-voinici, și feti-frumoși,
Și logofeți.
Ba Peneș-Impărat, văzând
Pe Barbă-Cot, piticul, stând
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Și-ntr-e popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-și da rând!
Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!
Și s-au pornit bărboșii regi
Cu sfetnicii-nvechiți în legi
Și patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Și vesel Mugur-împarat
Ca cel dintâi s-a ridicat
Și, cu paharul plin în mini,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Și-a zis: -,,Cît mac e prin livezi,
Atîtia ani la miri urez!
Și-un prinț la anul! blând și mic,
Să crească mare și voinic,
– lar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!”
Sfârșit reeditarе 1987
