Basm Polon – APA VIETII
Trăia odată într-un sat, o femeie văduvă care avea trei feciori.
Femeia avu grijă de feciori până când aceștia se făcură mari. Atunci băieții hotărâră să-și facă rostul lor, așa cum o putea fiecare.
Cel mare deveni om de arme și defila țanțoș dintr-un târg în altul, mândru că doar el –reprezentantul armatei– menține ordinea în sate.
Cel mijlociu merse până la Cracovia, se înscrise la o școală, se găti cu o robă neagră cum purtau pe atunci cei care studiau de mama focului și se apucă de învățat, căci nu credea că într-un sătuc ca al lui, putea realiza mare lucru.
Iar mezinul rămase pe lângă casa părintească, ajutând-o pe maică-sa la toate treburile gospodărești.
Dar într-o zi, măicuța lor se îmbolnăvi, și toate leacurile pe care le-au încercat cu dânsa nu au dus la niciun rezultat. Cei trei feciori erau foarte triști că mama lor era atât de bolnavă și nu era leac să o însănătoșească.
Dar o babă din sat, care le știa pe toate cele, veni într-o zi la cei trei feciori și le spuse că există pe lumea asta un leac și pentru mama lor.
Le povesti că departe, tare departe de satul lor, pe vârful unui munte unde crește un pom singuratic, țâșnește de sub rădăcina acestuia, izvorul cu Apa Vieții. Cine bea din Apa Vieții se însănătoșește pe loc, oricât ar fi bolnav.
Dar baba le povesti mai departe că drumul e atât de lung și anevoios, că nu cunoaște pe nimeni care să fi reușit să pornească într-acolo și să se întoarcă cu Apa Vieții. De fapt, toți cei care plecaseră către izvorul cu pricina, pieriseră pentru totdeauna, niciunul nemaîntorcându-se înapoi, căci baba mai știa că drumul până acolo este presărat cu fel de fel de primejdii. Dar cine ajunge la izvor, mai spuse baba, și culege o ramură din copacul cu pricina, se poate întoarce înapoi fără să mai treacă prin toate pericolele pe care le-a străbătut pe drumul de ducere. Însă, odată purtând la el Ulciorul cu Apa Vieții, omul nostru nu are voie să se oprească din drum, ori să intre în vorbă cu cineva, până când cel pentru care a pornit în călătorie nu a băut din ulcior. De altminteri, cel care pornea spre izvorul cu Apa Vieții, trebuia să nu mănânce, bea sau vorbi tot drumul.
Baba le mai povesti unde începe drumul cu pricina, iar apoi plecă la treaba ei, lăsându-i pe cei trei frați să se sfătuiască mai departe între ei, despre ce au de făcut în această privință. Cel mare lua primul cuvântul și le spuse că…
…el, unul, nu poate pleca în căutarea Izvorului cu Apa Vieții, pentru că cine altul ar mai veghea la bunul mers al tuturor satelor și târgurilor din împrejurimi. Și, fără a mai aștepta o clipă, porni să-și ducă la îndeplinire paza sa de zi cu zi.
Feciorul cel mijlociu lua apoi și el cuvântul, spunându-i mezinului că nici el nu poate pleca în căutarea Izvorului cu Apa Vieții, pentru că este băgat până peste cap în treaba asta cu învățatul, care îi ocupă mai tot timpul.
Dar îi spuse mezinului că dacă acesta va pleca în căutarea Izvorului cu Apa Vieții, el va rămâne la casa părintească învățând mai departe și având grijă de maică-sa în tot timpul cât fratele său mai mic va lipsi.
Rămase așadar ca Mezinul să o pornească de unul singur pe drumul care ducea către Izvorul cu Apa Vieții. După cum le spusese baba, punctul de plecare către Izvorul cu Apa Vieții începea de pe un munte înalt care se afla la marginea satului lor. Mezinul ajunse în vârful muntelui care se învecina cu norii după cer și de acolo se uită bine după drumul care îl ducea mai departe.
Recunoscu drumul căci acesta era cel mai greu de urmat, ducând printre niște stânci colțuroase, de unde ieșeau niște rădăcini de copaci care îl izbeau din toate părțile, însângerându-i fața și trupul. Însă mezinul merse mai departe.
Merse el ce merse si ajunse într-un loc unde îi ieși în față un cioban cu joben pe cap, îmbrăcat într-un caftan de culoare neagră si purtand cizme inalte din piele. De altfel si jobenul si cizmele omului o pricina era de culoare neagră, iar acesta avea urechile foarte mari si ascutite la vârf, precum si o barba roscovana foarte ciudată caci muștata si părul ii erau de culoare neagră. Omul îi spuse tanarului sa se opreasa din drumul sau,si să vina la el, pentru ca pornind în cautarea unui argat, iar mezinul i si pare foarte potrivit pentru treaba cu pricina. Insă mezinul, caruia omul întalnit în drum nu-i inspira nicio încredere, porni mai departe ca si cum nu l-ar fi auzit.
Vazand ca tanarul nu-l asculta, omul de mai devreme incepu sa strige in urma sa fel de fel de blesteme, amenintandu-l ca va pieri pe drumului sau catre Apa Vietii, caci daca nu v-a vrut sa asculte cu frumosul, mai departe ii va arata toata greutatea pe care le cuprinde sufletul sau. Omul tipa la el spunandu-i ca doar cei puri inima vor apuca sa puna mana de Apa Vietii iar va intalni la un moment dat drumul sau; fel de fel de tentatii care ii vor scoate la iveala toate slabiciunile omenesti. Insa tanarul merse mai departe.
Tanarul nostru ajungse mai apoi intr-o stramtoare foarte ingusta, unde radacinile copacilor se intindeau ca niste gheare dupa el, incercand sa-l opreasca din drum. Mezinului insa nu i se facu frica si desi era lovit din toate partile de radacinile cu pricina, merse mai departe fara sa-i pese de greutati.
Apoi ajunse la o padure care ardea mai ceva ca Flacarile ladului. Mezinul se mira de cele vazute, dar se gandi ca trebuie sa fie un drum care sa-l duca mai departe catre Izvorul cu Apa Vietii.
Si dupa ce gasii drumul cu pricina, ajunse la un balaur cu sapte capete care scoatea foc pe toate cele sapte guri. Balaurul vazandu-l pe flacau ca a ajuns teafar pana aici, dupa ce a strabatut padurea pe care o incendiase, il lasa sa treaca nestingherit mai departe.
Tanarul ajunse la o grota care ducea in inaima unui munte. Cum acesta era singurul drum care se vedea, mezilul hotari sa o porneasca pe acolo cu gandul ca va gasi in cele din urma Apa Vietii.
Ca sa traverseze muntele, tanarul avu de infruntat tot felul de pericole care apareau la fiecare pas. Broaste raioase, paienjeni veninosi, pietre coltoase care ii zgariau gleznele si radacini de copac ce se repezeau singure catre el, mai-mai sa-i scoata ochii din cap. Insa tanarul depasi cu rabdare si vointa si aceste oprelisti.
Nimeri apoi intr-o vita-de-vie unde cresteau niste struguri mari si frumosi. Cu gandul ca si acolo ar putea fi ascuns vreun pericol, tanarul merse mai departe fara sa guste din strugurii aceia, desi ii era si foame si sete dupa atata drum.
Trecu apoi printr-o incapere unde erau randuite tel si fel de comori, care daca le-ar fi luat, ar fi ajuns bogat pentru tot restul vietii lui. Insa tanarul nu se atinse de niciuna dintre aceste comori, caci le considera si pe ele o stalvie in drumul catre Apa Vietii. Daca din cauza lacomiei s-ar fi vazut intors din drum, iar mai cu seama lui ar fi pierdut mai apoi fara sa ajunga sa bea din Apa Vietii? Asa ca tanarul merse mai departe fara sa-i pese de comorile ce-l ispiteau la tot pasul.
Drumul parca nu se mai sfarsea. Tanarul nostru era obosit, dar orice oprire pana la Izvorul cu Apa Vietii ar fi insemnat cu siguranta esecul. Iar oboseala lui fu ispita si mai mult, atunci cand ajunse intr-o incapere unde erau randuite fel si fel de paturi moi, cu perne care parca te imbiu la somn. Insa tanarul reusi sa-si invinga slabiciunea si de data asta si porni mai departe.
Si iata ca ajunse la o usa uriasa de fier, care se deschise singura atunci cand tanarul se apropie. Tanarul se mira de cele vazute.
Insa in spatele usii se afla chiar varful muntelui unde crestea pomul, de sub radacina caruia tasnea izvorul cu Apa Vietii, despre care ii povestise baba. Tanarul isi dadu seama ca toate greutatile pe care le-a intalnit in cale, erau presarate pe muntele cu pricina.
Se aplica deasupra izvorului, si vazu un ulcior care plutea singur catre el. Tanarul intelegea atunci ca trecuse cu bine prin toate incercarile, de vreme ce Apa Vietii i se oferea singura in acest ulcior.
Asa cum il povatuisese baba, ca sa-i fie mai usor pe drumul de intoarcere, flacaul nostru culesese o ramura din copacul de la radacina caruia izvora Apa Vietii. Apoi cu uleiul strans la piept ca sa nu se verse din el leacul pentru maica-sa, o porni spre satul sau.
In cale ii ieseau fel de fel de oameni care ii spuneau ca ii vor da orice in schimb pentru ulcerul cu Apa Vietii pe care il purta cu el. Insa tanarul mergea mai departe, caci misiunea lui nu se terminase inca.
Si iata ca in cele din urma, ajunse si in satul lui. Acolo toti oamenii ii iesira in cale, chiar si fratii lui, caci doreau cu totii sa afle cat mai multe de la el despre cum a reusit sa se intoarca teafar inapoi cu Apa Vietii. Insa tanarul stia ca nu era o scoata un singur cuvant pana ce mama lui nu ar fi baut din Apa Vietii. Asa ca porni mai departe catre casa, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
In vremea asta, maica-sa se simtea din ce in ce mai rau. Vecinele stateau de veghe la capataiul ei, asteptand-o pe aceasta sa-si de-a sufletul dintr-o clipa intr-alta.
Insa mezinu, ajuns acasa cu Apa Vietii, si dupa ce-i dadu maica-sa sa bea din dulce, aceasta se inzdraveni pe data, caci flacul trecuse cu bine de toate incercarile. El nu se oprise deloc din drumul catre Apa Vietii, nu se aduse la o parte din calea greutăților si nu intrase in ispita slabiciunilor omenesti. Apa il inlatura, iar de se oprise din drum si nu vorbise cu nimeni, nici chiar cu fratii lui. Mama il imbratisa minunii pentru dragostea ce o dovedise fata de ea, aducandu-i apa vietii.
iar mezinaul nostru, care era un flacau de isprava, despre care toti oamenii din sat aflaseara cat este de cinst si vrednic, ajunsese primarul satului. iar satul in care traiau, cunoscu o inflorire cum nu se mai pomenise pana atunci.
SFARSIT , sursa : Studioul ukrainean de diafilme