Cica traiaodata o femeie care avea doua fete. Una dintre ele era buna la inima, harnica si priceputa la toate treburile gospodaresti, iar cealalta trufasa si lenesa.
Cu toate astea, mama lor o iubea doar pe fata cea lenesa si trufasa, in timp ce celelalte nu-i adresa nici macar o vorba buna.
Intr-o zi, fata cea buna torcea un fuior la marginea fantanii din gradina.
Nu stiu cum se facu, dar la un moment dat, fusul sari singur din mana fetei si nimeni drept in fantana. Fata incerca sa-l prinda, dar acest lucru ii fu cu neputinta.
Cand maica-sa auzi ce isprava a facut fiica ei, scapand fusul in fantana, se manie foarte, si ii porunci acestea sa faca ce-o sti, dar sa-l aduca inapoi, alminteri nu mai era ce cauta la casa parinteasca. Pentru ca fata sa aduca fusul inapoi, nu era alta cale decat sa se arunce in fantana dupa el, iar maica-sa o indemna intocmai.
Fata nu mai avu ce sa faca, ii asculta porunca maica-si si se arunca in fantana dupa fus. Dar spre surprinderea ei, nu simti cum se prabuseste cu viteza in gol, ci cum pluteshte lin ca un fulg.
In cele din urma, fata ajunse dincolo de fantana, pe un taram necunoscut. Fata se uita dupa fus, dar acesta nu se vedea nicaieri.
Fata o porni in cautarea fusului pe taramul acela necunoscut. In drumul ei, intalni un cuptor mare si plin cu paini. Cuptorul o ruga pe fata sa faca focul inauntrul lui, iar cand painile se vor coace bine, sa le scoata afara si sa le rostuiasca frumos.
Fata facu intocmai, iar cand treaba fu terminata, cuptorul ii multumi pentru priceperea ei, spunandu-i ca de acum inainte, aceasta nu va mai duce lipsa de paine pana la sfarsitul zilelor.
Fata porni apoi mai departe in cautarea fusului. Merse ea ce merse, pana ce intalni in drum un mar incarcat cu poame, mai-mai sa i se rupa crengile de atata greutate. Marul o ruga pe fata sa-l scuture bine, pentru ca fructele cele coapte sa cada jos, iar crengile sa nu se rupa.
Fata urma sfatul marului, si il scutura pana ce fructele cele coapte ajunsera toate pe pamant.
Dupa aceea, fata rostui fructele intr-o gramada la poalele marului, si pleca mai departe. Marul ii multumi pentru ajutor, spunandu-i fetei ca de acum inainte, aceasta nu va mai duce lipsa de fructe cate zile o trai.
Fata mai merse ce mai merse in cautarea fusului, pana ne intalni in calea sa o batranica incarcata de ani. Fata o saluta politicos, si o intreba pe aceasta daca nu cumva stie unde anume s-a ratacit fusul ei, cel scapat in fantana.
Batrânica îi spuse fetei că îi va da fusul, dacă aceasta se va arăta vrednică să ducă la îndeplinire ceea ce o va ruga ea. De altminteri, bătrânica era însăși Doamna Vifor, stăpâna acestui tărâm. Fata îi spuse Doamnei Vifor că va face tot ceea ce-i va sta în putință pentru a îndeplini rugămintea acesteia.
Doamna Vifor o conduce pe fata într-un turn înalt, de unde se vedea un oras întreg. Pe urma ii spuse fetei sa ia o perna de pe un pat ce se afla în incapere, si sa faca din ea un nor plin cu ninsoare. Fata ii urma întocmai spusele, lua perna si faci din ea norul. Cand acesta fu gata, Doamna Vifor ii spuse fetei sa-l scuture peste oras, dar in sa fie incat fulgii de nea sa cada din el cat mai lin.
Fata facu intocmai, si ninoarea se asterna asa de lin peste oras de parca ar fi fost cernuta prin sita.
Cand fata ispravi ceea ce o rugase Doamna Vifor, aceasta ii spuse ca s-a aratat vrednica si iscusita, iar pe langa fusul promis, ii va darui si o rasplata speciala din partea ei.
Fata o urma pe Doamna Vifor in fata unei porti mari, aflata in gradina acesteia. Doamna Vifor o sfatui pe fata sa intre pe poarta, caci acolo o asteapta rasplata pentru iscusinta ei.
Fata intra, si de cum ajunse de cealalta parte a portii, se starnnii un vantelc care sufla imprejur numai praf de aur. Praful de aur o acoperi pe fata din cap pana-n picioare, de aceasta stralucea precum Soarele dupa cer.
Fata multumi Doamnei Vifor pentru darul sau, lua apoi fusul, si pleca spre casa parinteasca. Cand ajunse in fata portii, cocosul din curte canta la fel ca atunci cand rasare soarele pe cer, caci fata raspandea in jurul ei numai lumina si caldura.
Cand fata intra in casa, maica-sa o intreba de fus, iar fata i-l arata pe data. Vazand-o apoi ca straluceste ca un soare, maica-sa si sora-sa o intreaba ce s-a intamplat, iar fata le povesti toata intamplarea petrecuta pe taramul Doamnei Vifor.
Cand fata ispravi de povesti, maica-sa o indamna si pe cealalta fata sa faca la fel ca sora ei, poate s-o capatui si ea cu o asemenea frumusete si stralucire.
Fata se arunca in fantana, si odată ajunsa pe taramul Doamnei Vifor, porni in cautarea acesteia.
In drumul ei, fata intalni cuptorul, care o ruga sa dea drumul la foc pana ce se vor coace painele, iar apoi sa le rastoiasca frumos. Insa fata nici nu vroi sa auda de o asemenea munca, si pleca grabita mai departe.
Merse ce merse si ajunse la marul cel incarcat cu poame. Pomul o ruga pe fata sa-l scuture, dar aceasta fuge cat putu de repede, spunandu-i marului ca ea n-avea timp de pierdut cu asemenea treburi.
In cele din urma, fata ajunse la casa Doamnei Vifor, si ii spuse acesteia, ca vrea si ea sa-si incerce mestesugul, pentru a fi rasplatita intocmai ca sora ei.
Doamna Vifor et conduce pe fata in turnul cel inalti, si o ruga sa faca dintr-o perna, un nor de ninsore. Fata il facu, dar acesta arata ca vai de el.
Cand fata scutura norul peste oras, se lasa brusc un frig asa de mare, incat totul in jur se acoperi cu gheata.
Cand fata ispravi toate aceste lucruri, Doamna Vifor o conduse in fata portii din gradina ei, pentru a-si primi rasplata cuvenita.
Fata intra pe poarta, si cum ajunse acolo, din cer prinse a curge funingine, care o acoperi cu totul, din cap pana-n picioare.
Fata se intoarse acasa, dar raspandea in jurul ei numai intuneric si frig. Cand o vazu cum arata, cocosul aflat in curte canta la fel ca atunci cand se lasa noaptea.
