RIKKI-TIKKI-TAVI de RUDYARD KIPLING
Aceasta e povestea unui mare război pe care l-a dus Rikki-Tikki-Tavi singură prin camerele de baie ale unui mare bungalow în cantonamentul Segowlee. În această înfruntare, a ajutat-o și Darzee, pasărea croitor, dar de fapt Rikki-Tikki-Tavi a dus tot greul luptei.

Rikki-Tikki-Tavi era o mangusta, semănând cu o pisicuță la blană și la coadă, însă capul și obiceiurile erau acelea ale unei nevăstuici. Rikki-Tikki-Tavi era foarte agilă, și cu o singură labuță din spate ori din față, se putea scărpina în orice punct al corpului dorea ea.

Rikki-Tikki-Tavi putea sa-si zbârlească coada pâna aceasta ajungea sa semene cu o perie de spalat sticle, iar strigatul ei de razboi era: Rikk-tikk-tikki-tikki-tchk!

Într-o zi, o ploaie torențială o scoase din vizuina ei. Mangusta se agăță de un smoc de iarbă ca să poată pluti mai ușor la suprafața apei, dar mai apoi își pierdu cunoștința.

O găsi un băiețel, care o duse de îndată tatălui său, spunându-i că mangusta e moartă. Tatăl o studié atent și îi spuse lui Teddy, căci acesta era numele băiețelului, că mangusta e doar leșinată, însă își va reveni în curând, dacă i se va da îngrijirea care trebuie.

Și, într-adevăr, după ce Rikki-Tikki-Tavi fu uscată într-un coșuleț cu nisip, aceasta își reveni, fiind la fel de sprintenă ca și înainte.

Curioasa din fire, ca orice mangusta, Rikki-Tikki-Tavi începu imediat sa studieze teritoriul cel nou unde ajunsese, nici ea nu stia cum.

Rikki-Tikki-Tavi era o mangustă veselă și jucăușă, ca toate cele din neamul ei, iar în scurt timp se împrietenii cu Teddy și se așeză pe umărul băiatului. Mama lui Teddy intră în cameră și se sperie la gândul că mangusta i-ar putea face rău copilului. Însă tatăl lui Teddy îi spuse nevestei sale să stea liniștită, căci acum băiatul e mai în siguranță ca oricând, în privința pericolelor care l-ar amenința din partea șerpilor care s-ar strecura în bungalow. Căci e bine cunoscut faptul că mangustele vânează șerpii.

Rikki-Tikki-Tavi ieși apoi în grădină, ca să se familiarizeze cu împrejurimile casei unde o primiseră Teddy și părinții lui. Nu făcu nici câțiva pași, iar mangusta auzi un cântec de jale ce venea dinspre un tufiș mai înalt. Ridicând capul, Rikki-Tikki-Tavi îi văzu pe…

…Darzee – pasărea croitor, împreună cu soția sa. Cei doi deplângeau soarta unui pui de-al lor, care căzuse din cuib cu o zi în urmă, fiind mâncat de Nag.

Lui Rikki-Tikki-Tavi îi păru rău de pierderea suferită de Darzee, dar, cum mangusta era nou-venită în aceste locuri, vru să știe cine este Nag. Darzee apucă să-i spună că Nag este o cobră, care face prăpăd prin împrejurimi. Apoi, Rikki-Tikki-Tavi auzi în spatele său un șuierat slab și…

…se feri la timp de atacul lui Nag – marea cobră neagră, ce se furișase în imediata ei apropiere, cu gândul să omoare mangusta.

Rikki-Tikki-Tavi se sperie, căci nu văzuse niciodată până atunci o cobră vie, iar Nag arăta înfricoșător. Mama lui Rikki-Tikki-Tavi o hrănise până acum numai cu cobre moarte.

Totodată, șarpele știa că prezența mangustei în grădina aceea înseamnă, mai devreme sau mai târziu, moartea pentru el și familia sa. Nag începu să se târască încetișor spre Rikki-Tikki-Tavi, punând la cale un plan de atac. Totodată, Nag îi vorbea mangustei, neluându-și ochii de la ea, și…

…dacă Darzee nu ar fi făcut-o la timp atentă pe Rikki-Tikki-Tavi, aceasta ar fi pierit cu siguranță, căci în spatele ei se furișase Nagaina – soția lui Nag. Nagaina rată și ea atacul asupra lui Rikki-Tikki-Tavi, iar…

…mangusta se afla acum în poziție totală de luptă. Cele două cobre se gândeau că cel mai bine ar fi să părăsească în grabă câmpul de bătaie, căci Rikki-Tikki-Tavi era de-a dreptul amenințătoare pentru ele.

După toate cele întâmplate în grădină, Rikki-Tikki-Tavi era foarte atentă la tot ceea ce s-ar fi putut petrece în bungalow, și veghea necontenit asupra siguranței lui Teddy și a familiei sale.

Deodată, Rikki-Tikki-Tavi auzi dinspre camera de baie un șuierat foarte slab, și pregătită de atac, se îndreptă repede într-acolo.

Rikki-Tikki-Tavi putu să audă discuția purtată între Nag și Nagaina. Nagaina îl sfătuia pe Nag să se furișeze până în camerele unde dormeau oamenii (părinții lui Teddy și băiatul) și să-i omoare pe fiecare în parte cu mușcătura sa veninoasă.

„Dacă în acest bungalow nu vor mai exista oameni, mangusta va fi nevoită să plece, lăsând întreg teritoriul de vânătoare la îndemâna cobrelor”, fură cuvintele Nagainei.

Nag o ascultă și se furișă ca o umbră printr-un canal îngust, ce dădea în camera de baie a familiei lui Teddy. Însă Rikki-Tikki-Tavi, care era acolo și auzise tot, aștepta cobra pregătită de atac. Nag habar nu avea de existența mangustei, iar acest lucru era în avantajul lui Rikki-Tikki-Tavi, care putea declara atacul surpriză.

Încet-încet, Nag se ridică deasupra pardoselii din camera de baie, lăsând să se vadă gluga sa uriașă, pe care erau desenate cele două zale. Rikki-Tikki-Tavi era o mangustă tânără și nu știa încă un lucru foarte important în bătălia cu cobrele. Dacă ar fi profitat de momentul în care Nag ar fi întors cu spatele către ea, ar fi putut într-o secundă să dea atacul decisiv, sărind asupra cobrei și mușcând-o de spațiul acela îngust aflat între glugă și cap.

Însă Rikki-Tikki-Tavi nu știa acest lucru, și din acest motiv, atacul fu întârziat cu o secundă, suficient timp pentru ca Nag să-și schimbe poziția corpului, iar mangusta să-l apuce de baza glugii sale uriașe. În încleștarea care urma, mangusta, care nu dădea drumul cobrei, fu izbită de aceasta de toate obiectele din baie, iar zgomotul astfel creat…

…îl alertă pe tatăl lui Teddy, care intră în încăpere cu o pușcă, ce o descărcă în Nag. Însă acesta era mort de mult, căci Rikki-Tikki-Tavi nu slăbise strânsoarea dinților, iar cobra murise din pricina mușcăturii.

Detunătura puștii o ameți pe Rikki-Tikki-Tavi, care aproape că își pierdu cunoștința. Alertăți de zgomotul împușcăturii, Teddy și mama sa veniră și ei în camera de baie, unde aflară de la tatăl băiatului că prezența mangustei în casa lor îi salvase pe toți de la o moarte crâncenă.
Lucrurile se mai liniștiră – a doua zi, Nag zăcea aruncat pe movila de gunoi, iar Rikki-Tikki-Tavi, își reveni cu totul de pe urma detunăturii ce răsunase în imediata ei apropiere. Însă mangusta își dădu seama că lupta împotriva cobrelor este doar pe jumătate câștigată, căci răzbunarea Nagainei va fi cruntă, după ce aceasta va fi aflat de moartea lui Nag.

Darzee era cel mai fericit de toate cele întâmplate. Drept urmare, pasărea croitor, înălță un imn în cinstea mangustei care-l omorâse pe Nag, în lupta din noaptea trecută.

Rikki-Tikki-Tavi auzi cântecul lui Darzee, dar îi spuse păsării-croitor că bătălia e departe de a se fi încheiat, căci o Nagaina înfuriată valorează cât doi Nag.

Darzee începea cântecul, iar Rikki-Tikki-Tavi îl întrebă unde este Nagaina. Pasărea-croitor îi spuse lui Rikki-Tikki-Tavi că aceasta este în fundul grădinii, unde își clocește ouăle.

Rikki-Tikki-Tavi se înfurie foc pe Darzee, care nu-i spusese din timp această informație prețioasă. Mangusta făuri în grabă un plan de bătaie și-l rugă pe Darzee să se prefacă lovit într-o aripă și să zboare prin fața Nagainei, luând-o pe aceasta de lângă ouăle ei.

Darzee îi ascultă planul lui Rikki-Tikki-Tavi și îl urmă întocmai. Nagaina se luă după pasărea care șchiopăta, gândindu-se să se răzbune, căci și datorită lui Darzee, Rikki-Tikki-Tavi se mai afla în viață. Dacă pasărea-croitor nu ar fi prevenit-o la timp pe mangustă, aceasta ar fi murit deja de ieri, în urma atacului decisiv ce i-ar fi dat Nagaina pe la spatele lui Rikki-Tikki-Tavi.

În vremea asta, Rikki-Tikki-Tavi alergă în spatele grădinii și începu să distrugă unul câte unul ouăle Nagainei. Acestea erau gata-gata să clocească, și mangusta ajunse la timp. Dacă puii de cobră ar fi apucat să crească mari, acest lucru ar fi însemnat un dezastru pentru toți ceilalți locuitori ai bungalowului, fie ei oameni sau animale.

Rikki-Tikki-Tavi mai avea de distrus un singur ou, când soția lui Darzee veni în grabă la ea, anunțând-o că Nagaina e gata-gata să facă prăpăd. Cobra năvălise în casă, și…

…îi ținea în șah pe Teddy și părinții săi. Nagaina se afla la mică distanță de băiat, și la cea dintâi mișcare a lui Teddy, cobra ar fi mușcat decisiv.

Însă tocmai atunci, Rikki-Tikki-Tavi apăru în încăpere, fluturând deasupra capului ultimul ou al Nagainei. Rikki-Tikki-Tavi îi povesti cobrei isprava de adineauri cu ouăle, iar Nagaina…

…se înfurie nespus, și uitând de Teddy, se repezi asupra mangustei. Rikki-Tikki-Tavi se feri la timp, dar lăsă oul deoparte.

Nagaina luă oul și o porni în grabă spre cuibul ei, cu gândul să-și salveze singura progenitură care-i mai rămăsese. Însă Rikki-Tikki-Tavi se luă după ea.

Mangusta aleargă foarte repede în spatele Nagainei, însă cobra era disperată să-și salveze oul, și se mișcă mai iute decât Rikki-Tikki-Tavi.

Din acest motiv, Rikki-Tikki-Tavi putu să o prindă pe Nagaina, doar când aceasta se furișa în cuibul ei, și din cauza frecărilor cu pereții înguști, trebuise să încetinească viteza. Rikki-Tikki-Tavi o apucă de coadă și se lăsă târâtă de Nagaina în cuibul acesteia.

Darzee, pasărea-croitor, care știa că o luptă în cuibul Nagainei putea să fie mortală pentru Rikki-Tikki-Tavi, se gândi să înalțe o odă de jale în amintirea mangustei și a vitejiei ei.

Însă Rikki-Tikki-Tavi ieși învingătoare și de această dată, căci o omorâse pe Nagaina în propriul ei cuib, iar pe deasupra îi distruse și ultimul ou. Darzee nu mai putea de bucurie că Rikki-Tikki-Tavi reușise aceste isprăvi.

Toate viețuitoarele din grădină erau acum fericite, căci victoria lui Rikki-Tikki-Tavi împotriva celor două cobre regale, precum și distrugerea tuturor ouălor acestora, le asigura lor un trai tihnit în preajma bungalowului.

Teddy și părinții săi îi mulțumiră din inimă lui Rikki-Tikki-Tavi pentru curajul și devotamentul acesteia și o hrăniră cu toate bunătățile. Mangusta mâncă atât de mult, încât în ziua aceea abia se mai putea mișca de grea ce era.

Rikki-Tikki-Tavi a vegheat de atunci în bungalowul lui Teddy și al familiei sale, și cât timp a trăit mangusta, nici o cobră nu s-a mai apropiat vreodată de acele locuri.

SFARSIT