A fost odată o femeie sărmană. Bărbatul ei cutreiera mereu târgurile și iarmaroacele și, de fiecare dată, îi aducea câte un dar fetei lor. Într-o zi, când să plece, o întrebă:

– Ce să-ți aduc, fata tatii?
– Să-mi aduci condurii zburători.
Porni el la drum și, când ostenii, se așeză să mănânce pâine și ceapă. În desagă mai avea doar trei prune.

Deodată, apăru un pitic.
— Om-sărac, copila mi-e bolnavă și poftește prune, n-ai putea să-mi dai vreo trei? — Ia-le, să ți se facă fata sănătoasă.
— După faptă și răsplată, zise piticul și dispăru.

A doua zi, după ce-și termină treburile, omul își aminti de condurii zburători. Întrebă pe la toate tarabele, însă lumea râdea de el.

Ce era să facă? Porni spre casă. În drum se opri în același loc. Iar apăru omulețul, îi dădu o cutie și-i spuse:
— Nu care cumva să o deschizi. Acasă i-o dai fetei.

Omul, tare curios, deschise cutia: erau condurii zburători. Săriră din cutie și-l încălțără.
— Unde mergem, stăpâne? îl întrebară.
— În lună!
— Nu se poate!
— Atunci în vârful turnului din satul meu!

– N-ai pic de minte, puteai să dorești altceva. Dar vezi, să te ții bine! În clipa următoare, omul se afla în vârful turnului. De spaimă, scăpă condurii jos.

Tocmai atunci trecea porcarul cu turma de porci. îi azvârli o frânghie lungă și fugi după pompieri, ca să-l dea jos. Auzind și femeia sărăcului ce s-a întâmplat, veni cu fata acolo.

Fata zări condurii și-i încălță.
– Să-l coborâți pe taicuțu, pe urmă ne duceți la Muntele de Cleștar! Într-o clipită, duși au fost.

La Muntele de Cleştar şi-au făcut o căsuţă frumoasă şi toţi munceau cu drag. Într-o zi fata încălţă iar condurii.

-Care-i porunca?
– Să mergem la Baba Cloanța! – Te ducem, dar bagă de seamă, să faci de-a-ndoaselea tot ce ți-o spune vrăjitoarea.

Și se văzu deîndată în fața babei.
– la urciorul ăsta și umple-l cu apă, fata babei! Dar fata îl sparse, iar cioburile se prefăcură în broaște. Într-o clipită se făcură nevăzute.

— Du-te și adă-mi apă, o rugă baba cu glas mieros. Fata, însă, se așeză pe prag și îndată începură să zboare în jurul ei șase porumbei. Copila le fărâmă o turtă, ca să ciugulească.

Baba, furioasa, ii porunci să plece. Dar fata intră în odaie și găsi acolo un fecior de împărat legat cobză de vrăjitoare. Îi desfăcu funiile și îi dădu să bea apă.

Acesta prinse puteri pe dată, înfăcă iute paloșul și o făcu bucățele pe Baba Cloanța.

În clipita aceea, cei șase porumbei se preschimbară în șase fete de împărat. Bucuros, flăcăul îi povesti că el este feciorul împăratului de la Muntele de Cleștar, iar fetele sunt surorile lui.

Fata porunci condurilor să-i ducă mai întâi la părinții ei. Acolo, condurii le povestiră că omul cel sărăc i-a câștigat pentru că a dat trei prune piticului.

Apoi condurii i-au dus acasă la fecior. De cum îi văzură, împăratul și împărăteasa poftiră să facă și ei o călătorie la părinții fetei, ca să-i cunoască.

Sosiră acolo cât ai zice pește. Părinții fetei întinseseră masă mare pentru nuntă.

De atunci, condurii zburători stătură la mare cinste, tocmai în fața oglinzii. Când bătea soarele întrânsii, scânteiau de-ți luau ochii, iar noaptea luminau singuri.