Studioul cinematografic ANIMAFILM prezintă :
FATA BABEI și FATA MOȘNEAGULUI
Era odată un moș și o babă, și fiecare din ei avea câte o fată: a babei era urâtă, leneșă și rea, iar a moșului, frumoasă și harnică, dar năpăstuită de muma vitregă.
Tot greul gospodăriei îl ducea fata moșului: în pădure după gâteje, cu sacul în spate la moară, toată ziulica robotea, dar degeaba! Nici o mulțumire.
La șezători, fata moșului torcea câte un ciur de fuse; iar a babei doar câteva fire gâlcoase.
Fata babei se pricepea să ia prin viclenie tortul sorei sale ca să se laude cu el în fața părinților.
La sărbători, fata babei, gătită și încrezută, bătea jocurile,…
… în vreme ce fata moșneagului, în haine sărăcăcioase, rămânea să muncească, privind cu jind după sora ei.
Cu toate acestea, în fața moșneagului, baba și fata ei o învinovățeau că e leneșă și soi rău, ca să scape de ea.
Ca să scape de gura babei, într-o zi moșul se hotărăște să-și alunge copila.
– Draga tatei, o sfătuiește moșul pe fata lui înainte de plecare, unde te-i duce, fii supusă, blândă și harnică!
Cu lacrimi în ochi, fata sărută mâna tatălui său și plecă în lume.
Pe drum, întâlnește o cățelușă bolnavă pe care o spală și o îngrijește;
un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi, pe care îl curăță;
o fântână părăsită pe care o sleiește ;
un cuptor dărăpânat, pe care-l lipește, il spoiește. Apoi se spală și pornește iar la drum.
De la o vreme, rătăcește calea printr-un codru întunecos prin care merge fără teamă,…
…ajungând într-o poiană frumoasă, la căsuța Sfintei Duminici.
Plăcându-i fata, Sfânta Duminică o ia în slujba ei. „, Până m-oi întoarce, să ai grijă de copilaşi, să-i hrăneşti, să găteşti bucate, care să nu fie nici reci, nici calde,” îi porunceşte ea.
După plecarea Sfintei Duminici, fata pregătește scăldătoarea „copilașilor“, dar… la chemarea ei, ograda se umple de balauri și de tot felul de jivine.
Fata nu-și pierde firea, ci își îndeplinește slujba, așa cum i-a poruncit Sfânta Duminică.
La întoarcere, stăpâna mulțumită, drept plată, o pune să-și aleagă din pod o ladă, spunându-i să n-o deschidă până acasă.
Fata alege lada cea mai veche și mai urâtă, își ia rămas bun și pleacă spre casa părintească.
In drum, cuptorul pe care-l îngrijise o așteaptă cu plăcinte calde și rumenite, numai bune de mâncat.
Pe colacul fântânii, găsește două pahare de argint cu apă rece ca gheața. Își potolește setea și pleacă mai departe, luând paharele cu ea.
Mai departe, părul, încărcat cu pere dulci ca mierea, își pleacă crengile în fața ei, răsplătind-o pentru bunătate și hărnicie.
Tot mergând, îi iese înainte și cățelușa, voinică și frumoasă, purtând o salbă de aur la gât, pe care, drept recunoștință, i-o dă fetei.
In sfârșit, ajunge acasă. Moșul lăcrimează de bucurie. Fata îi dă paharele de argint și salba, apoi deschide lada.
Herghelii de cai, cirezi de vite si turme de oi umplură ograda. Moșul e fericit dar baba moare de ciudă.
– Lasă mamă, că nu-i prădată lumea de bogății, zise fata babei, mă duc să aduc și mai multe.
Pe același drum pe care-l făcuse și sora ei, fata babei întâlnește cățelușa, dar o alungă,…
… părul plin de omizi, pe care nu-l curățã…
… fântâna părăsită, în care aruncă pietre,…
…și cuptorul pe lângă care trece nepăsătoare: – da, cum de nu! să-mi stric eu mânușițele?
Ca și sora ei, intră în slujbă la Sfânta Duminică.
Dar îi opărăște „copiii“, afumă bucatelele și le dă sleite la masă.
Ca plăta însă, pentru slujba ei, își alege lada cea mai mare și mai frumoasă și pleacă fără să-și ia rămas bun.
La întoarcere, când se apropie să ia plăcinte, cuptorul o pârlește cu limbi de foc.
Paharele se cufundă și fântâna seacă la apropierea ei.
Părul își ridică crengile încărcate de pere coapte, în înaltul cerului.
iar cățelușa o mușcă de degete și n-o lasă să-i ia salba de la gât.
Acasă, din ladă au ieșit o mulțime de balauri și pe loc au mâncat pe babă cu fată cu tot.