VIZITĂ… ADAPTARE DUPĂ I.L. CARAGIALE ILUSTRAȚII: Floarea Liceica

M-am dus să fac o vizită doamnei Maria Popescu ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș drăguț de vreo opt anişori.

I-am dus băiețelului o minge …
Atențiunea mea a făcut plăcere amicei mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori.

Am observat doamnei Popescu că nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri …
– Cât era Ionel mititel, mai mergea; acum, trebuie să mă ocup de el, să-i fac educația!

Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături:
— Sari, coniță! varsă spiritul! s-aprinde!

-Ionel! strigă mama, și se scoală să meargă după el. Dar pe când vrea să iasă pe ușă, apare micul maior cu sabia scoasă și-i oprește trecerea.

Mama ia pe maiorul în brațe și-l sărută …
– Nu ți-am spus să nu te apropii de mașină când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare mama? Vrei să moară mama?

Mai sărută o dată dulce pe maiorul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El salută militărește și merge într-un colt unde stau grămădite fel de fel de jucării.

Dintre toate, maiorul alege o trâmbiță și o tobă. Suie pe un superb cal vânat rotat și începe să bată toba cu o mână și să sufle-n trimbită.

Madam Popescu imi spune ceva; eu n-aud nimica. – Ione!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui!

Profitind de un moment cînd trimbită tace, adaug: — Şi pe urmă, dumneata eşti roşior, în cavalerie. La cavalerie nu e tobă; şi maiorul nu cîntă cu trimbită …

Maiorul descalecă, scoate de după ghiț toba, asemenea și trimbița. Și cu sabia scoasă, începe să atace tot ce-ntâlnește-n cale.

În momentul acesta, jupânesa intră cu tava aducind dulceață și cafele. Maiorul se oprește o clipă, ca și cum ar vrea să se reculeagă fiind surprins de inamic și …

…dind un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul da un tipat de disperare. — Ține-l, conița, că mă dă jos cu tava!

Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu primește în obraz o puternică lovitură de spadă.

– Vezi? vezi, daca faci nebuni? era să-mi scoți ochiul … Sărută-mă, să-mi treacă și să te iert!

Mamei ii trece, iar eu, după ce am luat dulceată, mă pregătesc să sorb din cafea … – Nu vă supără fumul de tutun?

— Vai de mine! la noi se fumează … Bărbatul-meu fumează … și … dumnealui … mi se pare că-i cam place, și mi-arăta râzând pe domnul maior.

– A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu. – Da tu de ce tragi? mă-ntrerupe nairolul lucrind cu lingura in cheseaua de dulceată …

— Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul … Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe; apoi iese cu cheseaua în vestibul.

După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; o pune pe masa, se apropie de mine, îmi ia de pe mescloară tabacherea cu tigarete regale, scoate una, . . .

… o pune in gură și mă salută militarște, ca orice soldat care cere unii țivi să-i împrumute foc.

Mama, râzând, mă-ndeamnă să servesc pe domnul maior. Intind tigareta mea, militarul o aprinde pe a lui … Eu nu-l pot admira îndestul, pe cind mama il scuipă, să nu-l deoche.

Maiorul şi-a fumat tigareta pînă la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu şi-ncepe s-o trîntească.-Ionel, astimpără-te, mamă!

Dar maiorul s-a năpădit… Eu aduc spre gura cească, dar mingea mi-o zboară din mîna opărindu-mă cu cafeaua, care se varsă pe pantalonii mei, coloarea oului de rață.

— Vezi? ai supărat pe domnul!… aldată n-o să-ți mai aducă nici o jucărie! Apăi, întorcindu-se către mine: Nu e nimic! iese … cafeaua nu pătează!

Dar n-apucă să termine, și deodată o văd schimbindu-se la față ca de o adincă groază.

Mă-ntorc și văd pe maiorul, alb ca varul, cu ochii pierduți și cu drăgălașa lui figură strâmbată.


Ridic pe maiorul, îți deschei mondirul la git și la piept. — Nu-i nimica! zic eu. Apă rece!

Îl stropezc bine, pe cînd mama pierdută își smulge părul.

-Vezi, domnule maior? il întreb eu după ce-și mai vine in fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru bun? Altfel să nu mai fumezi!

Am lăsat pe madam Popescu liniștită cu scumpul ei major afară din orice stare alarmantă, și am ieșit.

Cind am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul- ca să-mi toarne dulceața în șosoni.

SFÎRȘIT REEDITARE 1985