
PITICUL NAS-LUNG de Wilhelm Hauff

Trăia odată un sărman cizmar, care avea…

…o nevastă – Hanna, și un copil – Iacob. Toată ziulica, băiatul o ajuta pe mama sa în piață la vânzarea zarzavaturilor, și uite-așa, trăiau și ei de pe o zi pe alta, dar din muncă cinstită.

Într-o zi, în piață își făcu apariția o bătrână urâtă, care avea un nas foarte mare. Baba venise după târguieli, și se opri tocmai…

…la taraba unde Hanna-zarzavagioaica și micul Iacob își vindeau marfa. Bătrâna începu să încerce una câte una verzele pe care cei doi le aveau la vânzare, dar nu făcea altceva decât să studieze marfa, clătinând nemulțumită din cap.

Baba bolborosea ceva despre o iarbă pe care nu o găsea la nicio tarabă, precum și de faptul că verzele acelea nu sunt prea grozave. În cele din urmă, micuțul Iacob se răsti la ea, spunând că nu face decât să-i strice marfa mamei sale și să îi îndepărteze pe toți clienții care ar mai fi vrut să cumpere de la ei, datorită faptului că bătrâna își băga nasul ei lung în toate verzele de pe tarabă. Cum auzi una ca asta, bătrâna izbucni într-un râs respingător și îi spuse micuțului Iacob că, dacă îi place nasul ei, va avea și el unul pe măsură, care să-i ajungă până sub bărbie.

Apoi bătrâna cumpără niște verze de la taraba Hannei și o rugă pe aceasta să-l lase pe micuțul Iacob să vină cu ea până acasă, pentru a o ajuta la căratul mărfii, căci ea e slăbită de puteri pentru o asemenea treabă. Hanna încuviință, dar cu inima grea, căci o speria bătrâna cu înfățișarea ei de vrăjitoare.

Iacob și cu bătrâna merseră ei ce merseră, vreo trei sferturi de ceas, până ajunseră într-o mahala de la marginea orașului, în dreptul unei case ce arăta ca vai de ea. Bătrâna se opri, scoase un cui ruginit și descuie ușa.

Însă când intră în casă, Iacob fu uimit să vadă cât de frumos arăta pe dinăuntru locuința babei. Totul era foarte bine orânduit, iar podeaua strălucea pur și simplu de curățenie, fiindu-ți frică să nu aluneci pe ea, de lucioasă ce era.

Baba strigă către slujitori să-i aducă degrabă papucii, iar în cameră năvăliră niște cobai mici, cărând de zor încălțările bătrânei. Iacob se miră peste măsură și de această grozăvie.

Apoi zgripțuroaica îl duse degrabă pe micuțul Iacob până în bucătărie, unde..

…îi spuse să lase jos coșul, căci era cu siguranță foarte greu, întrucât căpățânile de om cântăreau mult. Iacob îi spuse bătrânei că mama sa i-a vândut varză, însă zgripțuroaica îl puse pe băiat să se uite mai bine în coș, și într-adevăr, copilul se înspăimântă foarte, căci acolo se vedeau capete omenești.

Apoi năvăliră în bucătărie și alți slujitori ai bătrânei, iar aceștia erau cobai și veverițe, care…

…roboteau de colo-colo, pentru a o ajuta pe stăpâna lor. Aceasta, îi spuse micului Iacob să aștepte liniștit, până ce îi va pregăti ea o supă atât de bună, cum nu a mâncat în viața lui.

Și într-adevăr, când supa fu gata, iar băiatul o gustă, simți că aceasta are un gust foarte bun, mai ales că bătrâna folosise o aromă cum nu mai întâlnise până atunci. Însă, în scurt timp, pe Iacob îl apucă somnul, și…

…adormind pe loc, visa că devenise și el slujitor în casa bătrânei. În primii ani, Iacob nu era vrednic decât să spele pe jos și apoi să frece podelele până când acestea deveneau lucioase precum sticla. Apoi, când…

…mai trecuseră câțiva ani, Iacob fu mutat la bucătărie, unde era foarte priceput, ca ucenic al slujitorilor bătrânei – veverițele-bucătari.

După încă niște ani, Iacob devenise atât de bun în meseria de bucătar, încât el însuși alegea mirodeniile și ingredientele pe care le folosea în mâncărurile sale, și nimeni nu-i mai dădea vreun sfat. După vreo șapte ani petrecuți în slujba bătrânei, Iacob umbla prin cămările acesteia, unde erau ținute ierburile ce dădeau tot felul de gusturi mâncărurilor gătite de el, și, găsind o plantă pe care, mirosind-o, îi aduse aminte de aroma supei ce o mâncase el în ziua în care venise în casa zgripțuroaicei. Planta avea un miros foarte puternic, iar băiatul strănută și…

…tot atunci se termină și visul, căci se trezi brusc din somn. Iacob se gândi că trebuie să ajungă degrabă la mama sa, și…

…plecă numaidecât din casa bătrânei, unde nu mai întâlni pe nimeni în drumul său. Se gândi la visul său ciudat, și..

…o porni în goana mare pe străzile orașului, către piața unde se afla mama sa. Pe drum auzi tot felul de strigăte batjocoritoare, adresate de oameni unui pitic ce avea un nas peste măsură de mare, însă Iacob era foarte grăbit să ajungă la maica-sa și nu mai avu timp să se uite și el după arătarea cu pricina.

Când ajunse în piață, o văzu pe mama lui în fața coșurilor cu zarzavaturi, dar aceasta i se păru atât de tristă, încât băiatul nu știa ce să mai creadă. Se apropie de ea, și…

…o întrebă dacă este supărată pe el, din pricină că a lipsit atât de mult, fiind plecat să o ajute pe bătrână. Femeia nu înțelesese la început ceea ce spunea băiatul, pe care nici nu-l recunoștea, iar atunci Iacob îi spuse că este fiul ei, cel plecat mai devreme din piață, pentru a o ajuta pe bătrână. Atunci săriră pe el și celelalte precupețe, luându-l la rost din cauza că acesta îndrăznește să-și bată joc de nenorocirea bietei femei, căreia i se răpise unicul fiu în urmă cu șapte ani, de către o babă, nimeni alta decât Vrăjitoarea cea Rea a ierburilor, și care venea prin târg odată la o sută de ani.

Cum auzi o asemenea minune, Iacob se gândi că poate mama lui e prea supărată ca să-l recunoască, si precupețele îi țineau isonul, așa ca băiatul dădu fuga la taică-su, cizmarul, însă nici acesta nu îl recunoscu.

Ba cizmarul făcea chiar haz de nasul său cel lung, și atunci Iacob ceru o oglindă, și privindu-se în ea, rămase mut de uimire. Într-adevăr, nimeni nu-l putea recunoaște, căci avea un nas atât de lung și coroiat, încât și pe el îl înspăimânta de-a dreptul. Iacob își dădu atunci seama că ce se întâmplase în casa bătrânei nu fusese un vis, ci șapte ani de zile scurși din viața sa. De altminteri, băiatul rămase un pitic pricăjit, pentru că Iacob cel adevărat ar fi trebuit să fie acum un flăcău în toată legea.

Mâhnit de cele întâmplate, Iacob plecă din atelierul de cizmărie al tatălui său, și se gândi ce oare avea de făcut mai departe, căci trebuia să-și câștige cumva existența.

Pe oriunde mergea, Iacob era ținta batjocurilor tuturor, lucru ce îl făcea să sufere foarte tare în adâncul sufletului său.

Deodată Iacob își aduse aminte că, în vremea petrecută în slujba zgripțuroaicei, învățase să gătească atât de bine, încât era neîntrecut în acest meșteșug. Atunci se duse la curtea prințului acelui ținut și ceru la poartă să fie lăsat să-și încerce meșteșugul de bucătar.

La început Piticul fu luat în râs, dar Iacob insistă să-și demonstreze arta de bucătar, și i se oferi această șansă. Și într-adevăr, Piticul găti niște mâncăruri atât de bune,…

…încât fură servite imediat la masa prințului. Acesta fu într-atât de mulțumit de ospăț, încât ceru să-i fie adus în fața sa meșterul care pregătise bucatele acelea minunate.

Iacob fu îndată adus în fața Prințului, care îl felicită pentru meșteșugul său, spunându-i că de acum înainte va fi șeful bucătarilor din palatul său.

Și în scurt timp, toată lumea din palat îl cunoscu pe Iacob – Piticul Nas-Lung. Iar acesta, datorită meșteșugului său neîntrecut în arta mâncărurilor, nu mai stârnea batjocurile celor din jur, ba chiar era privit ca un personaj foarte important, ceea ce, să o spunem drept, chiar așa era.

Într-o zi, Iacob – Piticul Nas-Lung, care făcea și cumpărăturile necesare mâncărurilor ce urmau a fi pregătite pentru masa Prințului, luă din târg trei gâște mari și frumoase. Două dintre ele făceau un zgomot asurzitor, dar a treia nu scotea niciun sunet, iar lui Iacob i se părea că aceasta era foarte tristă.

Piticul Nas-Lung se apropie la un moment dat de gâscă și rămase uimit peste măsură atunci când aceasta îi grăi cu glas omenesc:

“Dacă mă atingi cumva, eu te voi mușca.
Gâtul de-mi vei tăia,
In groapă te voi băga”.

Iacob îi promise atunci gâștei că nu îi va lua viața și află apoi de la aceasta că numele ei este Mimi – fiica marelui Vrăjitor Wetterbock. Mimi fusese transformată în gâscă de către o vrăjitoare rea, inamica de moarte a tatălui ei. Apoi fusese îndepărtată de lângă acesta, care trăia tocmai în insula Gotland, și adusă aici.

Iacob se imprietenise cu gasca, si spuse celor de la bucatarie ca nu o va taia imediat, ci o pastreaza pentru a o gati mai tarziu printului, intr-un fel deosebit. De altminteri Piticul nu ii dadea de mancare gastei ierburii, ci prajituri si dulciuri. Tot de la Mimi, careia Piticul ii spusese ca fusesse el si vrajit la randul sau, Iacob afla, daca va gasi planta la care se gandise batrana zigripturoaica a lierburilor, atunci cand ii transforma in pitic, se va putea preface la loc, in ceea ce fusese inainte.

Intr-o buna zi, la curtea Printlului sosi un stapanitor vecin, prieten de-al acestuia.

Piticul Nas-Lung, fu chemat de-ndata la Printul – stapanul sau, si i se porunci sa gateasca pentru oaspetele nou sosit, cele mai bune mancaruri pe care le stia el. Ba chiar sa prepare “Placinta-Craiasa”, o delicatese deosebita, ce fusese pana atunce pregatita doar la masa stapanitorului vecin, de catre bucatarul acestuia.

Iacob se executa de-ndata, si pregati mancarurile si “Placinta-Craiasa”, ce fura servite apoi la masa celor doi stapaniitori. Oaspetele gusta din bucate, si le lauda gustul, numai ca ajungand la “Placinta Craiasa”, ii spuse Piticului ca nu a iesit la fel de buna ca cea preparata de catre bucatarii sai, pentru ca ii lipseste ingredientul de baza, si anume buruiana “Stranuta-cu-Placere”. Printul – stapanul lui Iacob se infurie, si ii poruncl Piticului sa pregateasca placinta asa cum trebuie in cel mai scurt timp, alminteri va fi vai si amar de viata lui.

Deznădăjduit, Iacob se retrase de la masa celor doi stăpânitori. Din nefericire nu știa cum arata buruiana aceea, și isi dădu seama ca zilele îi sunt numărate.

Dar Mimi, care se invârte pe acolo, îl văzu supărat și îl întreba care e pricina mâhnirii sale. Iacob îi povesti în amănunt toată tărăsenia, și atunci Mimi, îi spuse să nu-și facă griji, pentru că ea cunoaște bine planta respectivă, care crește…

…la umbra castanilor, in nopțile cu luna nouă. Cum lucrurile se petreceau tocmai în vremea aceea, Iacob era cu adevărat salvat, pentru că ieșind cu Mimi în parcul palatului,…

…gasca gasi numaiidecat planta “Stranutza-cu-Placere”. O culese cu ciocul de acolo, si…

…i-o dadu lui Iacob. Acesta o lua, si mirosind-o isi aduse aminte ca are aceeasi aroma ca si supa pe care i-o servise vrajitoarea in ziua cand il adusese in casa ei.

Si numaidecat, Iacob se preschimba intr-un tanar inalt si frumos, caci vraja se rupese in cele din urma.

Mimi nu mai putea de bucurie pentru ca prietenul ei, se transformase in Iacob cel ce ar fi trebuit sa fie. Il roaga pe Iacob sa o duca degraba la tatal ei, marele Wetterbock, si cum…

…pe tanar nu-l mai cunoaste acum nimeni, acesta iesi nestingherit din palat, si impreuna cu Mimi, o porni spre insula Gotland, acolo unde locuia vrajitorul.

Mare ii fu bucuria vrajitorului Wetterbock, atunci cand isi revazu fiica, careia avu grija sa-i redea infatisarea de odinioara. Si mare a fost si rasplata lui Iacob, care pleca din castelul vrajitorului incarcat cu o lada mare, plina de bogatii.

In cele din urma, Iacob se intoarce acasa la parintii sai, care il recunoscura pe loc ca fiind fiul lor, cel pe care il credeau pierdut pe veci, si traiara de atunci multi ani de zile, fericiti si bogati.

SFARSIT Сценарий Л. Вялкиной Редактор Т. Семибратова Художественный редактор А. Морозов Д-325-64 Студия ,,Диафильм”, 1964 г. Москва, Центр, Старосадский пер., д. № 7 Чёрно-белый 0-20. Цветной 0-30