Pagina cu zâmbete
Snoave
Snoavă cu minciuni
Odată s-au întâlnit doi hoţi, unul de la noi şi-altul din Tara Nemţească. Și l-a întrebat ăsta pe-al nostru: De ce-ai plecat, măi, de pe-acolo? Păi, n-am avut de lucru, zise Românul, şi-am semănat la un loc nişte varză da ce fel de varză crezi? A crescut aşa de mare, de-a acoperit tot satul şi de frică am fugit, să nu pună stăpânirea mâna pe mine. Da tu de ce-ai plecat din Tara Nemţească?
Stai să vezi, zise Neamţul, care pricepuse pe Român, şi eu, ca și tine, n-am de lucru şi m-apuc să fac un cazan cu 24 de toarte si erau aşa de mari toartele, că lucrau la fiecare 24 de oameni şi nu se-auzeau unii pe alţii când băteau cu ciocanele. Vezi ce cazan era ăla! Si-am fugit, că n-am mai avut bani să-l isprăvesc, şi-mi tăia capul de nu-l isprăveam!
– Toate bune, zise hoţul de la noi, dar la ce ţi-i bună hărăbaia aia de cazan?
Păi de, făcu Neamţul, auzisem şi eu de varza ta şi m-am gândit că numa-ntr-un cazan ca al meu ar putea să-ncapă!
De la cine-i vremea rea…
Cică ciocârlanul zbura vesel într-o zi frumoasă de toamnă, când tocmai trecea nepotul Crivățului pe lângă el.
De la cine-i vremea asta frumoasă, măi ciocârlane?
De la cine? De la mine şi de la frate-meu Voicu, îi răspunse ciocârlanul cu mândrie.
Dar nu trecu mult şi īncepu să sufle Crivăţul.
Şi iar trece nepotul Crivățului pe lângă ciocârlan, care se-aciuase într-un copac.
De unde vremea asta rea, măi ciocârlane?
Iar ciocârlanul tăcu o vreme, apoi răspunse greu şi mânios: Dracu să ştie de unde este, că de la mine nu-i, iar frate-meu Voicu a murit de mult!