
LUPUL, CAINELE SI MOTANUL (poveste din folclorul ucrainean)

Cainele o ducea rau la stapan. Acesta il batea toata ziua, si abia ii dadea sa manance.

Cainele s-a hotarat intr-o buna zi sa fuga in lumea larga. Si-a luat la el o bocceluta in care a pus cateva masuri de gris, si dus a fost.

La un moment dat, Cainele a intrat in padure. Acolo, s-a intalnit cu Lupul.

“Cei cu tine vere de esti asa de amarat?” l-a intrebat Lupul pe Caine.

“E rau de tot vere” ii raspuse Cainelui, Lupului. “Acasa nu mai e de trait. Stapanul ma bate toata ziua, si mananc foarte putin”.

“Bine-ai facut c-ai plecat” a spus Lupul. “Asta nu e trai pentru nimeni. Hai cu mine si-o m vedea ce-om face amandoi”. Cainele s-a bucurat ca Lupul era asa de cumsecade si-l lua cu el. Drept multumire, Cainele i-a spus ca o sa-l trateze cu o portie de gris fierb.

Au pregatit ei grisul, dar cand Lupu a gustat, nu i-a placut deloc: “Asta nu e mancare pentru mine”, a spus el. “O sa vanez ceva, si om manca amandoi ceva ca lumea”.

Zis si facut. Lupul a prins o oaie, si a adus-o in padure, s-o manance impreuna cu Cainele. Cainele i-a placut foarte mult oaia, si l-a felicitat pe Lup pentru ca acesta era un mare vanator.

Azi-asa, maine-asa, de vanatoare se ocupa numai Lupul, iar Cainele nu facea altceva decat sa manance. Lupul slabise si era jigarit ca vai de el, in schimb cainele se ingrasase cum nu fusese el niciodata.

Cum Cainele avea mereu burta pusa la cale, nu-i ramanea decat sa traga un pui de somn dupa fiecare masa.

Intr-o zi, Lupul i-a spus Câinelui, ca asa nu se mai poate trai. De mancare aducea numai el, iar Cainele manca mai mult. Drept era sa se duca si Cainele la vanatoare, si sa imparta apoi cu Lupul pe din doua. Cainele il asculta, caci Lupul avea dreptate. Asa ca pleca prin padure, sa vada ce-o putea sa vaneze pentru amandoi.

Cainele merse ce merse si vazu un mistret. Vanatul i se paru de soi – mistretul era mare si deci le-ar fi ajuns la amandoi, si lui, si Lupului. Numai ca atunci cand Cainele incearca sa atace Mistretiul, acesta se repezi la el, mai-mai sa-l umfle-n colti.

Cainele intelesem ca nu se putea masura cu Mistretul, asa ca gasi alt vanat. Doua capre stateau linistite pe pajiste, parca invitandu-l pe Caine sa le atace. Cainii se apropie tiptil,…

…apoi iesi in fata caprelor, si….

…incepu sa latre la ele – gandind ca le va speria. Insa caprele atacara imediat, repezindu-se cu coarnele spre Caine.

Cainele vazu ca nu-i de glumit nici cu caprele, asa ca o lua repede la sanatoasa. Insa fuga destul de greu, caci se ingrasa prea mult pe vremea cand manca de la Lup.

Pana la urma, caprele il lasara in pace pe Caine. Insa acesta continua sa fuga mai departe, spre padure, unde se simtea mai in siguranta.

Odata ajuns acolo, Cainele vazu pe creanga unui copac doua pasarele. Dupa obiceiul lui, cainele se apuca sa latre la ele, chipurile sa le sperie iar apoi, acesta sa-i pice-n gheare.

Insa pasarile zburara-n treaba lor, lasandu-l pe Caine cu buzele umflate. “Unde gresesc oare de nu pot vana nimic?”, se tot framanta in sinea lui Cainele.

Cum mergea Cainele asa prin padure, se intalni cu Motanul. Motanul plecase si el de acasa, dar din alte motive decat Cainele – se plictisea de moarte. “Cei cu tine Dulau le?”, il intreba Motanul.

„Uite asa si asa. Am plecat de-acasa, si-am ajuns la Lup. Acolo a vanat el o vreme pentru amandoi, pe urma mi-a venit si mie randul. Dar din pacate, nu prea ma descurc. Ai vreun sfat in aceasta chestiune?” zise Cainele.

“Se pare ca nu ataci vanatul care trebuie” ii spuse Motanul, dupa ce Cainele ii istorisise toata patania. “Hai cu mine, si te-oi sfatui ce-i de facut.”

Cei doi mersera ce mersera, pana ce ajunsera la o herghelie de cai. Acolo, pastea mai de-o parte un cal singuratic. “Dulaule”, spuse Motanul, “asta e un vanat bun pentru tine. E mare, deci iti ajunge si tie si Lupului. Si e bland, caci se lasa incalecat si de catre om. Vezi ce faci sa-l vanezi, si pace bunal!”.

Cainele il mai intreba pe Motan cum sa faca, pentru a nu da gres defel. Calul i se parea totusi destul de mare, si putea fi periculos.

Motanul il sfatui pe Caine sa-l surprinda de la spate pe cal. Sa mearga apasat, apoi sa-ncerce sa-l incalcece.

Intai trebuia sa-i vorbeasca incetisor, pentru ca armasarul sa nu o ia la fuga.


Apoi, se duse furis pe la spatele calului, vorbindu-i incetisor, ca sa nu-l sperie. Insa atunci cand Cainele vorbea incetisor, el nu facea alta decat sa maraie pe infundate.

Calul se sperie, si lovi puternic din copite. Cainele fu izbit in plin, si zbura hat-departe in spatele calului.

De altfel, lovitura primita de la Cal il lesina de-abinelea pe sarmanul Caine.

Motanul veni mai apoi la el, sa-l intrebe ce se intamplase.

Cainele isi reveni abia atunci in simtiri, si ii povesti Motanului patania de adineauri, cu Calul. “Lasa-te de vanatoare, Dulau, ca nu te pricepi deloc. Mai bine invartecte casa omului, si fa-ti treaba de mai inainte. Tu esti bun sa latri si sa ma rai, nu sa vanzezi pe cont propiu”.

Ce era sa faca Dulau1? Se convinsese si el ca Motanul avea perfecta dreptate. Cainel e inteleses ca nu era facut pentru a-si trai viata in padure, asa ca se intoarse spasit la casa Omului.

КІНЕЦЬ Редактор І. Руснянський СФАРСИТ Українська, Київ-133, Щорса, 18 Міністерство культури УРСР 3890 11. 1990 р. Ціна 30 коп.