
Amu cică era odată un rus pe care îl chema Ivan. Mai marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, dându-i și două carboave de cheltuială.

La un pod, doi bătrâni cerșeau la cele două capete. Trecând pe lângă ei, Ivan dădu fiecăruia câte o carboavă. Cerșetorii nu erau alții decât Dumnezeu și Sfântul Petre.

Dumnezeu pornește cu Sfântul Petre și-l ajung pe Ivan din urmă.
– Afla, Ivane, că eu sunt Dumnezeu și pot să-ți dau orice-i cere, pentru că ești om drept și darnic.

Doamne, blagoslovește-mi turbinca, ca pe cine oi vrea, să-l vâr înăuntru și să nu poată ieși fără învoirea mea.

Dumnezeu blagoslovi turbinca și zise:
— Când te-i sătura de umblat prin lume, să vii să slujești la poarta mea.

Ivan apucă spre niște curți boierești, se înfățișează boierului și cere găzduire. Intrat în odaia unde fusese găzduit, s-a tologit pe un divan moale, așternându-se pe somn.

Dar poate bietul să se odihnească?
Cum a stins lumânarea se trezește că-i smucește cineva perna de sub cap.
– Măi! ori casa asta nu-i curată, ori s-a cutremurat pământul.

Când să ațipească, se aud glasuri care mai de care mai uricioase. Ivan se cam pricepe ce-ar fi asta și strigă:
– Pașol na turbincă!
Și mulțimea de draci începe a se cățăra în turbincă.

Pe aproape de cântători, Scaraoschi se vâră, el știe cum și pe unde, în odaia lui Ivan și-i șterge o palmă prin somn. Ivan atunci iar strigă:
– Pașol na turbincă!

– Ei, las’ că vă judec eu! Am să vă muștruluiesc de au să râdă și câinii de voi! Și ieșind afară face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui.

Dezleagă turbinca, numai cât să încapă mâna, și luând câte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea.

Mai la urmă scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș de-i curgea sufletul.

– De acum, zise boierul, rămâi la mine, Ivane.
– Ba nu, mă duc să-l slujesc pe Dumnezeu! Se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, pușca de-a umăr și se tot duce.

Ca prin minune se trezește la poarta raiului.
– Cine-i acolo? întreabă Sfântul Petre.
– Eu, Ivan. Tabacioc, votchi, lăutari sunt?
– Nu-s, la iad, Ivane, nu aici.

Nu umblă mult și dă de poarta iadului. Dracul de la poartă, gândind că e vrun muștereu de-a lor, deschide. Și se trezesc cu Ivan Turbincă!

De la o vreme se chefăluiește Ivan, luând pe draci si pe drăcoaice la joc.

Amu, ce să facă dracii să-l urneze de acolo? Talpa iadului face iute o darabană, iese cu dânsă afară și începe a bate ca de război.

Ivan iese cu pușca la umăr să vadă ce este. Talpa iadului atunci face ţuști! înlăuntru, și dracii tronc! închid poarta după Ivan.

Văzând Ivan porțile iadului ferecate, pornește iar la rai. Cum ajunge la poartă se și pune de strajă.

Nu mult după aceasta, iaca vine și Moartea ca să primească porunci. Ivan, văzând că Moartea dă chioară peste dânsul, se stropșește la ea:
– Pașol, vidma, na turbinca!

Moartea se bagă în turbincă. Ivan leagă turbinca la gura și-o anină într-un copac, apoi, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu.

Doamne, a venit Moartea și întreabă ce mai poruncești.
– Spune-i, Ivane, că poruncesc să moară trei ani de zile, de-a rândul, numai oameni bătrâni, așa ca tine.

Și ducându-se Ivan, scoate Moartea de la închisoare și zice: Dumnezeu a poruncit să mănânci trei ani numai pădure bătrână.

Pornește, atunci, Moartea, prin codri și începe a roade la copacii bătrâni de-i pocneau fălcile.

Supărată ca vai de ea, după ce se împlinesc trei ani, pornește la Dumnezeu să primească porunci. Când acolo, dă cu ochii de Ivan.

Acum mi-i da drumul să intru la Dumnezeu ca tare mai am treabă.
– la mai pune-ți pofta la o parte! Pasol, na turbinca, vidma.

După ce s-a înfățișat la Dumnezeu, Ivan scoate iar Moartea din turbincă și-i zice:
— Să mănânci trei ani numai pădure tânără, și alți trei numai vlăstări fragede.

Și Moartea începe când a roade copaci tineri, când a forfeca smice și nuiele, de-i pârâiau măselele și o dureau șelele, întinzându-se și plecându-se atâta.

Când se împlinesc cei șase ani, iar pornește la Dumnezeu și iar nimerește în turbinca lui Ivan.
– Și de acum nici mai spun lui Dumnezeu despre tine. În turbincă au să-ți putrezească ciolanele.

Într-una din zile vine Dumnezeu la poartă, dezleagă turbinca, dă drumul Morții și zice: — Ei, Ivane, destul, ți-a venit și ție rândul să mori, n-am ce-ți face.

Stă el, Ivan, oleacă și-i trăznește în gând una. Se aruncă de-și face o raclă. Dar n-apucă a sfârși iaca se trezește cu Moartea.
— Ei, Ivane, gata ești?

– Gata.
– Dacă ești gata, hai, așază-te în raclă. Ivan atunci se așază în raclă cu fața în jos.

— Nu așa, Ivane, zise Moartea. Așază-te așa cum trebuie să stea mortul. Ivan se pune într-o rână și lasă picioarele spânzurate afară.

-Pune-te, măi frate, bine, cum se pune!
Ivan atunci se întoarce iar cu fața în jos, cu capul bălălău și cu picioarele afară.

– la fugi de-acolo, să-ți arăt eu, nebunule ce ești! laca așa, Ivane, să te așezi. Ivan, atunci, face tronc! capacul deasupra, încuie lăcata,…

… umflă racla în spate și se duce de-i dă drumul pe o apă mare.

Văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era și să iasă Moartea.

Și când nici nu visa Ivan că are să mai deie vreodată ochii cu Moartea, numai că se trezește cu dansa față în față.
— Dar bine, Ivane, așa ne-a fost vorba?

– Să știi că de acum înainte ai să fii bucuros să mori, dar eu am să mă fac că te-am uitat…

Și așa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nemaipomenite. Și poate că și acum a mai fi trăind dacă n-a fi murit.

Sfârșit reeditare 1987
