In căutarea soarelui adaptare după o poveste populară chineză
scenariu : Genoveva Georgescu desene : Mihai Gheorghe redactor : Lucia Drutu
A fost odată o țară unde soarele uita să răsară.
Această împărăție a nopții veșnice se întindea tocmai la marginea lumii, de care era despărțită prin niște munți foarte înalți.
Din această pricină fierele și hoții se înmulțiră, fiindcă nu era lesne să-i prinzi și să-i pedepsești.
Ajunși la capătul răbdării, oamenii năpăstuiți au hotărât să trimită o solie până la soare, rugându-l să se ivească și peste meleagurile lor.
— Trimiteți-mă pe mine! spuse un om cu părul încârunțit. Pasul meu a rămas la fel de sprinten ca în anii tinereții!
— Cinstea aceasta mi se cuvine mie! Sunt mult mai iute de picior și voi ajunge mai repede la soare!
– Nu va fie cu supărare, dar drumul până la soare e atât de lung încât numai eu voi putea ajunge, şi asta abia când voi fi moşneag.
Dar iată că se arată o femeie tânără și frumoasă.
– Drumul până la soare durează o sută de ani și băiatul va muri fără să se apropie prea mult de țintă.
Dar eu aștept un copil …
Când mă voi stinge, fiul meu va ridica toiagul scăpat de mine și nu-l va slobozi până ce nu va izbuti să-și îndeplinească solia!
Cel mai bătrân o îmbrăţişă pe viitoarea mamă şi îi dărui toiagul de o vârstă cu veacul trăit de el.
Du-te, Maleh! Dar spune fiului tău că atunci când va ajunge la soare să aprindă un foc mare ca să ne dea mai repede de veste …
Maleh își îndreptă pașii spre răsărit, urmărită de privirile calde ale mulțimii.
… Maleh merse, și merse, urcând povârnișuri de munți, coborând văi adânci, …
… până când, într-o peșteră, se născu fiul ei.
Mama își înveli odorul în scutece de nor, îl scăldă în pâraie reci, ca să-l călească de timpuriu, și porni fericită mai departe: nu mai era singură.
Apele își stăvileau vijelia când trecea Maleh cu pruncul, arborii își preschimbau trunchiurile în punți, …
… iar caprele sălbatice îi îmbiau cu ugerele lor pline.
Anii treceau și fiul lui Maleh ajunse flăcău, doborând lesne orice fiară.
Apoi un bărbat, sprijinind cu drag o făptură gârbovită, pe mama sa.
Maleh a mers o viață de om până să ajungă la lună. Acolo i-a săpat fiul ei mormântul.
Singur, a pornit mai departe spre țintă.
Zadarnic I-a cerut Crăiasa Lunii de bărbat …
Pragul zilei se întrezărea în depărtare.
Oamenii din țara fără soare cercetau de aproape un veac zarea întunecată.
Numele lui Maleh intrase în legendă. Poate s-a prăpădit pe drum, spuneau ei. Fiul ei, dacă a apucat să se mai nască, a uitat țara lui de baștină.
Dar cum se impliniră 100 de ani de când solia lor porni spre soare, pe creasta cea mai înaltă se aprinse o palălaie roșie …
… și, pentru prima oară, îi îmbrățișă lumina zilei.
Veselia oamenilor era nespus de mare.
Fiarele au fost vânate și hoții zvârliți în temniță.
…Din creierul munților coborî un străin proptit într-un toiag.
— Sunt fiul lui Maleh! Am venit acasă!
sfârșit reeditare 1980