
A-nceput de ieri să cadă
Cite-un fulg,…

…acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vintu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii.
Cu multe sanii
De pe coasta vin tipind,

Și se-mping, și sar rizind;
Prin zăpadă fac mătini
Vrând – nevrând.

Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gilcevesc Vrabii găgărese, când norii Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,\nStau pe-ncăierete puși;\nCei mai mici, de foame-aduși,\nSe scâncesc și plâng grămadă\nPe la uși.

Colo-n colț acum răsare

Un copil, al nu știu cui;

Largi de-un cot sunt pașii lui, iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i.

Haina-i măturdind pământul Şi-o tirăşte – abea – abea: Cinci ca el încap în ea; Să mai bată, soro, vântul, Dac-o vrea!

El e sol, precum se vede, Mă-sa l-a trimis în sat, Vezi, de-aceea-i încruntat, Și s-avînta, și se crede Că-i bărbat;

Cade-n brînci și se ridică, Dînd pe ceafă puțințel Toată lina unui miel: O căciulă mai voinică Decît el.

Și tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii, Stă pe loc — să mi te ții! Colo, zgomotoasă gloată De copii!

El degrabă-n jur chițește Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrcut.

—Uite-i, mă, caciula, frate, Mare cit o zi de post — Aoleu, ce urs mi-a fost! Au sub dînsa șapte sate Adăpost!

Unii-i iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin — Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin!

Vine-o băbă-ncet pe stradă În cojocul rupt al ei Și incins cu sfori de tei. Stă pe loc acum să vadă Și ea ce-i.

S-oterește rău bătrîna Pentru micul Barbă-Cot. — Ați înnebunit de tot — Puțul mami, dă-mi tu mina Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie Focul cind e-n clai cu fîn, Și apoi zici că ești român! Biată bab-a-ntrat în laie La stăpîn.

Ca pe-o bufniț- o-nconjoară Și-o petrec cu chiu, cu vai, Și se țin de dinsa scai. Plină-i strimtă ulcioară De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! Rid și sar într-un picior, Se-nvire și tipă-mtuna Mai cu zor.

Baba și-a uitat învățul: Bate;njură, dă din mână : – „Dracilor, sunteți păgâni? Maica mea! Să stai cu bătrul, Ca la cinci!”

Și cu bătrânul se-nvârtește Ca să-și facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește la răși stol.

Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Sculpa-n sin și face cruce De satan.


Pe la garduri ies femei, Se urnesc mirati bătrânii Din bordei.

– Ce-i pe drum atâta gură?” – Nu-i nimic. Copii ștrengari.” – Ei, auzi! Ve dea-i aș mari, Parcă trece-adunătură De țătari!”

Sfîrsit