DOVLECII FERMECAȚI
Erau odată doi frați buni, nici prea bogați, nici prea săraci. Timpul trecea, iar celor doi frați le-a sosit vremea însurătorii.
Primul dintre ei s-a insurat fratele cel mare. Omul si-a luat nevasta, si a adus-o sa locuiasca in casa batraneasca. Femeia era cam rea la suflet, insa ii aduse zestre frumoasa fratelui cel mare. Asa ca acesta fu pana la urma multumit in sinea lui.
Nu dupa mult timp, fratele cel mic si-a gasit si el nevasta, si-a adus-o la randul sau in casa batraneasca. Fata era frumoasa si buna la inima, in schimb nu-i adusse barbatului ei alta zestre decat harnicia bratelor. Cei doi munceau impreuna zi de zi la camp, in schimb, erau foarte fericiti.
Intr-o zi, fratele cel mare, sfatuit de sotia lui, il alunga pe mezini din casa batraneasca. Fratele cel mare sustinea ca mezini si nevasta-sa traiau pe bani pe care ii primea el de zestre de la sotia lui, ori acest lucru nu-i convenea deloc. Lucru total neadevarat, pentru ca mezini si nevasta-sa isi castigau singuri existenta. Meziniu avea acelasi drept ca si fratele mai mare sa locuiasca in casa batraneasca, insa fiind bun la inima, a lasat de la el, si a plecat cu nevasta-sa si i-a intemeiet propriul lor gospodarie.
Dar lucrurile nu au mers asa de simplu, cum a crezut fratele cel mic. Cu banii stransi pana atunci, abia si-a putut ingjhieba si el o cascioara, unde sa traiasca alaturi de nevasta-sa. Dar, dupa ce banii s-au terminat, saracia a prins a-si face tot mai mult simtita prezenta in casa mezinsului.
Mezinul a mers atunci la fratele cel mare, rugandu-l sa-l ajute cu ceva bani, pana ce se va pune si el pe picioare, cat de cat. Apoi, avea sa-i dea toti banii inapoi, caci era un om cinstit. Insa fratele mai mare nici nu a vrut sa auda de rugamintea mezinului. Dimpotriva, acesta l-a potit ca de-acum inainte, sa nici nu-i mai calce pragul casei, caci, spunea el, il facea de rusine in tot satul.
Mezinul ce sa faca, s-a intors acasa la el, cu mainile goale si sufletul sfaramat. A muncit din rasputeri alaturi de nevasta-sa, dar cu banii castigati, abia isi puteau duce zilele de azi pe maine. Mezinul a continuat insa sa fim om bun la inima. Cand munca se ispasea, statea pe prispa casei, si cioplea fluerile. Fluierile, spunea el, aveau menirea sa cante mai bine ca orice alt instrument viata amarata a saracilor. Sub stresina casei mezinul se afla un cub de randunica. Puii randunicii veneau mereu la omul nostru si se asezau pe umar, caci il simteau ca e bun la suflet. Omul se bucura in sinea lui de toate acestea, si parca avea si mai mult spor in ceea ce facea.
Intr-o zi, s-a iscat ca din senin un vant turbat, care a smuls puii de randunica din cuibul lor. Pasarile au cazut la pamant, caci nu stiau inca sa zboare.
Mezinul a vazut toate astea, si s-a frant inima de durere. A pus el puii la loc in cuib, insa unul dintre ei isi rupese un picior in urma cazaturii. Mezinul l-a luat in casa si l-a ingrijit cum a putut mai bine. In cele din urma, puiul s-a vindecat.
In acest rastimp, puiul invatase sa zboare. Omul i-a dat drumul, iar puiul s-a inaltat in vazduh, cat ai clipe. Apoi, a zburat inspre tarile calde, caci era deja toamna tarzie.
In vara urmatoare, mezinalul a avut o mare surpriza. Puiul de randunica, pe care el il ingrijise cu un an in urma, s-a intors in cuibul de sub streasina casei lui. Omul putu sa vada ca puiul crescuse mare intre timp, si tinea in cioc o samanta de dovleac.
Randunica se apropie de omul nostru, si lasa sa-i cada din cioc samanta de dovleac. Mezinul se sfatui cu nevasta-sa, si hotarara sa planteze samanta in gradina lor, poate ca dovlecii aceia erau dintr-un soi deosebit.
Samanța roșii, vrejul se înalță, iar florile aparură și ele. Omul putu să constate, ca într-adevăr, dovleacul acela era dintr-un soi nemaivăzut, pentru ca după câteva zile, acesta crește destul de mult.
Cand veni vremea culesului, pe vrej se aflau doar trei dovleci, insa acestia erau uriasi. Unul dintre ei crescuse chiar pe casa omului, iar acestuia ii era frica sa nu cumva sa i se darame acoperisul din pricina greutatii.
Pana la urma, mezilul si cu nevasta-sa taiara dovleci dupa vrej, si incepura sa-i rostogoleasca in casa, pentru a-i desface mai apoi. Dovlecii erau asa de grei, incat cei doi soti se opinteau din rasputeri sa-i miste din loc.
Pe de alta parte, dovlecii erau asa de mari, incat abia incapea pe usa casei. Omul si nevasta-sa trebuiau sa se foloseasca de ramura unui copac, pentru a crea pârghia necesară manevrării lor.
Odata ajunsi in casa, omul lua toporul si despică primul dovleac. Si, minune, acolo se aflau rostuite toate bunatatile de pe lume. Si chiar daca luai din ele, dovleacul ramanea mai departe la fel de plin. Omul si cu nevasta-sa se bucurara peste masura, caci din clipa aceea, stiau ca au scăpat de saracie.
Veni randul si celui de-al doilea dovleac sa fie desfacut. Acolo, alta minune, haine de toate felurile, care mai de care mai frumoase si mai dichisite. Si erau deopotriva haine pentru mezín, cat si pentru nevasta-sa. Si chiar daca le luai din dovleac, apareau altele la randul lor, de parcă acolo s-ar fi aflat toate hainele de pe pamant. Tare se mai minunara omul si cu nevasta-sa de aceasta nemaivazuta isprava.
Cand si cel de-al treilea dovleac fu desfacut, prinsrea s-a revarsara dinantru bogatii cu nemiluita. Aur, argint, pietre pretioase, vase lucrate cu maiestrie; parca toate comorile lumii se stransesera acolo. Si chiar daca le luai si le puneai deoparte, dovleacul ramanea mereu plin. Omul si cu nevasta-sa intelelese ca toti trei dovlecii erau fermecati. Randunica i-a rasplatit asadar pentru binele primit in urma cu un an, facandu-i cei mai bogati oameni de pe pamant.
De la o vreme, fratele cel mare baga de seama ca mezinu o duce foarte bine la casa lui. Lucru de mirare, caci el il stia un sarantoc. Doar plecase de acasa cu cateva lucrusoare, si stia isi inghibase un bordel. Omul o ruga pe femeie sa treaca pe la cumanta-sa si sa o traga de limba, ce si cum. Poate asa va afia ce s-a intamplat cu adevarat de s-a produs aceasta schimbare in traiul lor.
Femeia îi urma sfatul, și poposi în casa mezinului. Acesta nu era acasă, așa că nevasta fratelui cel mare putea vorbi în voie cu cumnata-sa. Din una, din alta, nevasta fratelui cel mare aduse vorba despre schimbarea ce s-a petrecut peste noapte în casa mezinului. Caci nu trebuia decât să-ți arunci ochii în jur, ca să vezi odoare de preț la tot pasul. Nevasta mezinului îi povesti atunci cumnatei sale, despre întâmplarea cu puiul de rândunică si dovlecii fermecați.
Cum auzi despre ce e vorba, femeia dădu fuga la bărbatul-său, și îi spuse la rândul ei cele ce aflaseră mai devreme. Ba, pe deasupra, cumnata-sa i-o oferi în dar, la plecare, o casetă maieștrită lucrată în lemn, plină ochi cu bani de aur și argint. Omul se minuna peste fire, dar se gândi ca și peste el poate da asemenea noroc.
Fratele mai mare merse sub streasina casei lui, si vazu ca acolo exista un cuib de randunici.
Omul lua un par si scutura cuibul, iar puii cazura de acolo unul cate unu.
Doi dintre ei nu patira nimic, insa al treilea isi sfarama un picior. Fratele cel mare se bucura ca poate repeta la randul lui istoria mezilunii, asa ca lua puiul si-l ingriji, pana ce acesta se vindece.
Apoi, foarte multumit, lua puiul si ii dadu drumul sa zboare spre tarile calde. Puiul se inalta in vazduh, si se facu nevazut in departare.
Anul urmator, puiul de randunica, acum crescut mare la randul lui, veni in dreptul fratelui cel mare, si lasa sa-i cada din cioc o samanta de dovleac. Omul se bucura, caci samanta era stralucitoare ca aurul.
Numai de cat, fratele cel mare si nevasta-sa sapara o groapa in gradina, si planteaza samanta de dovleac.
Apoi, omul veghe zi si noapte, ca sa vada ce minuntie ii va aduce norocul. Samanta rodi, vrejul se inalta, iar florile rasarira si ele.
Apoi, aparu pe vrej si dovleacul. Era doar unul singur, insa crestea mare de tot.
Omul nu mai pleca de langa el, caci isi dorea sa vada cu ochii lui cum dovleacul creste de la o zi la alta, facandu-se tot mai mare si mai stralucitor. Cand dovleacul se opri din crescut, omul se chinui cu greu sa-l aduca in casa.
Apoi, scoase toporul, si despică dovleacul în doua. Insa din dovleac se înalta palaiala unui foc, care arse din temeliile casa fratelui cel mare, împreuna cu toate cele care se aflau in ea.
Din parjolul acela, nu a scapat decat fratele cel mare si nevasta-sa. Insa acum erau amandoi saraci lipiti pamantului si speriati de moarte de cele intamplate mai devreme. Cei doi au pornit-o nu a lumea larga, gandindu-se ca poate isi vor gasi pana la urma norocul. Si nimeni nu i-a mai vazut de atunci.
SFÂRȘIT