Nu stiu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la Humulești!…
… la Mănăstirea Neamțului, altădată a doua visterie a Moldovei,…
… la Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul…
… la urieșii munți, cu vârfurile ascunse în nori și la vestita Cetatea Neamțului, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie.
Părintele Ioan, împreună cu bădița Vasile, un holtei frumos și voinic, sfătuia pe oameni sa-și dea copiii la învățătură.
Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală…
Și a pus părintele pravilă să se procitească băieții și fetele și de fiecare greșeală să-i ardă școlarului un Sfânt Nicolae. Smărăndița a bufnit în râs…
–Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupâneasă, să facem pocinog Sfântului Nicolae. Și copila părintelui a mâncat papara…
Intr-o zi, Îndeamnă bădița Vasile pe Nica lui Costache să mă procitească…
Și unde nu s-apucă Nică de însemnat greșelile cu ghiotura pe o draniță!
-Ce-i de făcut?… Ca să mă scutesc de blagoslovenia lui Sfânt Nicolae o ieu la sănătoasa…
Într-una din zile scoate vornicul pe oameni la o clacă de dres drumul…
-Ce să fie? Pe bădița Vasile îI prinse la oaste cu arcanul… iaca pentru ce scosese vornicul oamenii la clacă…
Blăstămau femeile din sat, iar mama lui bădița Vasile îl bocea ca pe un mort! Școala a rămas pustie…
Și tot chihăia mama pe tata să mă dea undeva la școală. Dar tata spunea că nu mai are bani de dat pentru mine.
-Las măi Ştefane şi Smărănducă, a zis bunicul, am să-l duc la Broşteni la profesorul Nicolai Nanu. Din cărţi culegi multă înţelepciune…
La Broșteni, ne-a așezat bunicul în gazdă la una Irinuca, care avea o cocioabă și două capre râioase.
La școală, profesorul a poruncit să ne tundă și a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug.
Într-o zi, ne pune dracul de urnim o stâncă din locul ei…Și unde pornește stânca prin tinda Irinucăi, pe la capre…
Uitasem acum și de râie, și tot de spaimă.
– Hai să fugim cu pluta la frate-meu Vasile, zise Dumitru.
Către seară am ajuns la Pipirig. Și când ne-a văzut bunica, a tras un bocet:
– Cum i-a mâncat râia prin străini, mititeii!
Până în Vinerea-Sacă, bunica ne-a vindecat de râie și m-am întors în Humulești.
Odată, mă duc la moș Vasile să fur niște cireșe și mă fac a cere pe Ion la scăldat…
Știi c-am nimerit-o?. Am găsit-o numai pe mătușa Marioara…
Luându-mi ziua bună, mă trezesc în cireșul femeii…
… și încep a cărăbăni la cireșe în sân.
– Dar bine, ghiavole, aici ți-i scăldatul? scoboară-te jos, tâlharule, că te-oi învața eu!
Atunci, eu zup în cânepă. Și mătușa Marioara fuga după mine, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ.
Apoi, iute mă răsucesc într-un picior și mă azvârl peste gard…, de parcă nici nu l-am atins…
– Na satură-te de cireșe, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc pe urma ta?
Dar după cea cu cireșele, vine alta la rând…
— Scoală, duglişule; iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce?
Și pornind eu cu demâncarea, mă abat pe la tei; cu gândul să prind pupăza, căci aveam grozavă ciudă pe dânsa…
Bag mâna în scorbură, găbuiesc pupăza și zic:
— Taci, leliță, că te-am căptușit eu; îl mai pupa și tu pe dracul de-acum!
– Ce spui, cumnată! l-aș ucide în bătaie, când aș ști că el a prins pupăza s-o chinuiască.
Eu, cum aud unele ca acestea, umflu pupăza și mă duc în târgu vitelor, s-o vând.
— De vânzare ți-i găinușa?… Ad-o la moșul s-o drămuiască!
Și cum i-o dau, mi-o aruncă-n sus zicând:
— Iaca poznă, c-am scăpat-o!
In altă zi, am șpartlit-o la baltă. Tologit pe năsip, mă uitam pe furiș cum se joacă apa cu piciorușele unor fete ce ghileau pânza.
Venind tiptil, mama îmi ie hainele și mă lasă cu pielea goală, zicându-mi:
— Îl veni tu acasă, coropcarule, și-apoi vom avea altă vorbă.
la am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești…
