Florita din Codru Ilustratii : Floarea Liceica Adaptare dupa povestea cu acelasi nume de Ioan Slavici
In mijlocul codrilor, lângă drumul cel mare, era odinioară un han.
Într-o bună dimineață, hangiul s-a dus după lemne în pădure. Acolo a găsit o fetiță.
A luat-o în brațe, a dus-o acasă și de atunci înainte a fost fata lui de suflet și a hangiței.
Anii au trecut, fata a crescut și, pentru că era neasemuit de frumoasă și înțeleaptă la vorbă, oamenii au numit-o Florița cea frumoasă din codru.
Într-una din zile, sosi vestea cum că împăratul cu voinicii săi o să treacă cu alai mare pe la hanul din codru.
Hangița s-a gătit, s-a pieptănat, apoi s-a privit lung în oglindă și a grăit: „Frumoasă sunt oglinda?”
— Frumoasă, zău!—a grăit oglinda—dar mai frumoasă e Florița, pentru că are fața ca zorile dimineții, ochii ca și cerul și trupul ca raza de soare.
Mânioasa rău, mama vitregă a dat poruncă aspră ca Florița să muncească din greu, din zori și până ce s-o face noapte.
iar dacă s-a făcut noapte, dintr-un sac cu grâu necernut să aleagă neghina, ca numai semințele curate să rămână.
Apoi a poruncit ca Florița să fie închisă într-o pivniță întunecoasă, unde să țeasă pânză din cea mai subțire.
Împăratul a venit, a gustat vinul, a stat de vorbă cu hangița și a mers mai departe.
Peste nouă luni, nouă săptămâni și nouă zile, iarăși sosi vestea că împăratul cu feciorul său o să treacă pe la han.
Hangița, după ce s-a gătit trei zile, a întrebat oglinda:
— Frumoasă sunt oglindă?
– Frumoasă zău! – dar e mai frumoasă Florița, pentru că ea are fața ca mărul, ochii ca ai căprioarei și trupul ca și crinișorii.
Hangița și-a înghițit mânia și a primit alaiul împărătesc. Împăratul, feciorul de împărat și voinicii cei mândri și-au băut vinul și au plecat mai repede decât au venit.
După ce alaiul s-a depărtat, hangița a chemat-o pe baba Boanța, o vrăjitoare vestită, să o sfătuiască cum să scape de Florița.
După o îndelungată sfătuire, au hotărât ca vrăjitoarea să o ducă pe Florița în codru, să-i scoată ochii și să o lase pradă fiarelor.
Când au ajuns în adâncul codrului, vrăjitoarea a dezlegat năframa și, atât de uimită a fost de frumusețea Floriței, încât a scăpat cuțitul jos.
Și cum stăteau așa încremenite, ca din pușcă a sărit lângă Florita o căprioară; și cum privea așa la ea, așa privea încât amândoi ochii i-au căzut.
Baba Boanța a luat ochii căprioarei să-i ducă hangiței, iar Florița a pornit încotro o duceau picioarele.
Multe zile și nopți a pribegit Florița. Într-o bună zi a zărit o casă. Un om ghebos stătea și jumulea un pui pentru cei doi-sprezece hoți de codri, stăpânii casei.
Florita, harnică, a gătit de mâncare, apoi a pus masa și a curățit casa, încât numai de drag să șezi în ea.
-Vai! a strigat dintr-o dată gheboșul înspăimântat. Fugi că vin hoții! Ba nu, că n-ai vreme … ascunde-te sub pat.
Când căpitanul și tovarășii săi au pășit pragul casei, au rămas pe loc uimiți. Li se părea că această casă curată nu era a lor.
Și așa privind … le veni foamea și se așezară unul după altul la masă. Căpitanul hoților le împărți bucatelele, iar lui își opri cel mai mult.
Nemulțumiți de împărțeală, hoții începură dintr-o dată să se bată între ei.
Florița, când văzu ce văzu, ieși de sub pat și le grăi cu graiul ei cel bland:
— Nu vă supărați, că dacă doriți, iarăși vă fac mâncăruri și mai bune ca astea.
De aici înainte Florița îi îngriji, le făcu mâncăruri bune, le spuse povesti frumoase și vorbe blânde. Iar hoții nu mai plecară de acasă.
După un timp, hangița află de la oglindă că tot Florița e mai frumoasă. Atunci o trimise pe Boanța cu poruncă s-o omoare.
Vrăjitoarea ajunse în codru, intră la Florița în casă, spusе că-i aduce sănătate de la maică-sa și un inel frumos de aur. Florița, cum îl puse în deget, căzu la pământ.
Când hoții au venit acasă, văzură inelul Boanței. L-au tras repede de pe degetul Floriței și ea a deschis ochii și s-a făcut mai vie decât a fost cândva.
Intr-o zi, mama vitregă iar privi în oglindă. Aflând că Florița este de o mie de ori mai frumoasă, o trimise din nou pe Boanța s-o omoare.
Vrăjitoarea adormi hoții cu farmec, apoi, cu vorbe care mai de care mai frumoase, se apropie de Florița și-i împleti în păr firul morții.
Când hoții se treziră, o aflăra pe Florița moartă. Indurerați, au pus-o într-un coșciug și au dus-o în poiana cu cele mai multe și mai frumoase flori.
După multă vreme, feciorul de împărat veni cu mulți oameni în codru să vânăze. Acolo o văzu pe Florița, iar în jurul ei cei douăsprezece oameni împietriți de durere.
Atât de mult îi plăcu Florița, încât porunci să fie dusă la palat. Apoi alese douăsprezece fete care s-o îngrijească.
Aceastea, despletindu-o, i-au scos firul morții din păr . Atunci Florița, floarea codrilor, se făcu mai vie, mai frumoasă decât a fost cândva.
Și se făcu o nuntă și un ospăț vestit, cum n-a fost de când lumea.
iar pe hangița cea vicleană au închis-o într-o cameră și i-au adus și multe fete frumoase, pentru ca să vadă că nu era ea cea mai frumoasă din lume.