Când leul dormea, un șoarece sări, din nebăgare de seamă, peste el. Leul, deșteptându-se, îl prinse. Șoarecele, văzându-se în ghearele lui, se rugă de dânsul să-l lase, zicându-i că, dacă îi va acorda această grație, îi va fi foarte recunoscător și îi va face și el vreun bine. Leul, în generozitatea lui, îl lăsă, râzând de facerea de bine șoricească. Dar nu mult timp după aceasta, s-a întâmplat ca leul să fie salvat prin ajutorul șoricelului; căci, când fu prins în cursele unor vânători și gemea, legat cu o funie de un arbore, șoarecele, îndată ce auzi gemetele lui, alergă la dânsul și, rozându-i funia, îl scăpă din legături. Apoi, șoarecele, văzând că a ajutat pe leu, îi zise: ‘Tu râdeai de facerea de bine șoricească, dar află că și șoarecii pot să răsplătească.’
Morala :
Atunci când faci un bine, binele se întoarce.
Previous Article
Corbul și vulpea de Esop
Next Article