L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță ?
E un câine zdrențuros
De flocos,
dar e frumos
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice.
Ferfenițele-i atârna,
Și pe ochi, pe nara cârna,
Și se-ncurcă și descurcă
Parcă-i scos din câlți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș, fără pereche.
Dă târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăioț,
Așteptând un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cânta cotcodace,
Proaspăt oul când îl face.
De când e-n gospodărie,
Multe a-nvățat și știe,
Și, pe brânci, târâș, grăpiș,
Se strecoară pe furiș,
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
‘Unde-i oul?’ a-ntrebat
Gospodina.
L-a mâncat!
Stai nițel că te dezvăț,
Fără matură și băț.
Te învață mama minte
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și-a țipat cu un lătrat.
Când se uită la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gândul lui:
S-a făcut a dracului.
SFÎRȘIT Reeditare 1981